Italia a anunţat un număr record de infecţii cu coronavirus, cu peste 144.000 de cazuri noi raportate vineri de Ministerul Sănătăţii, scrie Agerpres.

Testare coronavirus ItaliaFoto: Alberto Cattaneo/IPA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Potrivit datelor oficiale, 155 de decese au fost asociate Covid-19 în decurs de 24 de ore - cu unul mai puţin decât joi.

Până la jumătatea lunii decembrie, ratele zilnice de cazuri erau sub 30.000, dar cifrele au crescut vertiginos în perioada sărbătorilor, în timp ce au fost efectuate aproximativ 1,15 milioane de teste, mai multe ca oricând.

Guvernul a decis să introducă noi măsuri săptămâna aceasta din cauza răspândirii virusului şi a variantei Omicron, mai contagioasă.

Începând cu 10 ianuarie, doar cei care sunt vaccinaţi sau care s-au recuperat după Covid-19 vor avea acces în hoteluri, centre de conferinţe, transport public local şi pe distanţe lungi, teleschiuri şi petreceri.

În urmă cu un an, Italia a fost în lockdown, deşi uneori cu mult mai puţine infecţii decât în prezent. Cu toate acestea, ratele de deces au fost mai mari, ajungând la 500 de persoane în unele zile.