Șeful OMS Europa a avertizat marți că țările de pe Bătrânul Continent trebuie să se pregătească pentru o "creștere semnificativă" a numărului de cazuri de COVID-19, pe măsură ce Omicron se răspândește, și a recomandat utilizarea pe scară largă a rapelurilor pentru protecția contra bolii, transmite Reuters.

Hans Kluge, directorul OMS pentru EuropaFoto: Alessandro Serrano' / Shutterstock Editorial / Profimedia

De la apariția sa, la sfârșitul lunii noiembrie, Omicron a fost detectat în cel puțin 38 dintre cele 53 de țări din regiunea europeană a OMS și este deja dominant în câteva dintre ele, inclusiv în Danemarca, Portugalia și Regatul Unit, a declarat Hans Kluge, în cadrul unei conferințe de presă de marți la Viena.

"Putem vedea o altă furtună care se apropie", a spus Kluge.

"În câteva săptămâni, Omicron va fi dominant în și mai multe țări din regiune, împingând sistemele de sănătate, deja suprasolicitate, și mai mult spre marginea prăpastiei”, a adăugat acesta.

Regiunea Europa a OMS include Rusia și alte foste republici sovietice, precum și Turcia. Datele OMS arată că regiunea a raportat în ultimele săptămâni cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din lume raportat la mărimea populației.

"Rapel, rapel, rapel"

Deși OMS Europa, instituția pe care o conduce a recomandat ca vaccinurile de rapel să fie păstrate pentru cei mai vulnerabili, Kluge a îndemnat oamenii la "rapel, rapel, rapel". "Rapelurile sunt cea mai importantă apărare împotriva Omicron", a spus el.

Până în prezent, 89% dintre cazurile de Omicron din Europa au fost asociate cu simptome comune ale COVID-19, cum ar fi tusea, durerile în gât și febra, a declarat Kluge.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în rândul adulților cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, răspândindu-se inițial în orașe, la întâlniri sociale și la locul de muncă, a adăugat el.

"Volumul pur și simplu al noilor infecții cu COVID-19 ar putea duce la mai multe spitalizări și la perturbarea pe scară largă a sistemelor de sănătate și a altor servicii esențiale", a spus el.

"Guvernele și autoritățile trebuie să își pregătească sistemele de răspuns pentru un val semnificativ", a mai declarat oficialul OMS.