În Israel a început al cincilea val al pandemiei de Covid-19, provocat de varianta foarte contagioasă Omicron a coronavirusului, a declarat duminică premierul Naftali Bennett.

Naftali BennettFoto: Menahem KAHANA / AFP / Profimedia

Într-un mesaj televizat, Bennett a spus că Israelul a reuşit să câştige timp prin adoptarea rapidă a unor restricţii şi măsuri de îndată ce apariţia acestei variante a fost anunţată de Africa de Sud la sfârşitul lunii noiembrie, dar acum acest avantaj tinde să dispară pe fondul înmulţirii îmbolnăvirilor.

Mai devreme în aceeaşi zi, comitetul sanitar ştiinţific ce consiliază guvernul israelian a recomandat introducerea inclusiv a SUA pe „lista roşie” cu ţările de risc epidemiologic unde cetăţenii israelieni nu mai au dreptul să călătorească decât cu un permis special, relatează Agerpres.

Israelul are confirmate 134 de cazuri de Covid-19 cu varianta Omicron şi alte 307 suspecte.

„Timpul pe care l-am câştigat se scurge”, a spus premierul Bennett în mesajul difuzat. „Numărul infectărilor încă nu este foarte mare, dar este o variantă foarte contagioasă, care-şi dublează infectările la fiecare 2-3 zile, după cum vedem în lume”, a atenţionat el.

Premierul israelian şi-a îndemnat conaţionalii să se vaccineze şi să-şi ia măsuri de precauţie, anticipând o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor în săptămânile următoare.