Primarul Londrei, Sadiq Khan, s-a declarat sâmbătă „extrem de îngrijorat” de răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, în prezent dominantă în capitala Marii Britanii, şi a declanşat o procedură de alertă care implică un răspuns coordonat al serviciilor publice.

Sadiq KhanFoto: Agerpres/AP

„Creşterea numărului de cazuri cu varianta Omicron în capitala noastră este extrem de îngrijorătoare”, a transmis primarul laburist într-un comunicat, anunţând că declanşează pentru a doua oară de la începutul pandemiei procedura privind apariţia unui „incident major”, scrie Agerpres.

Procedura a mai fost declanşată la 8 ianuarie 2021, atunci când spitalele londoneze riscau să ajungă suprapopulate.

„Varianta Omicron a devenit rapid dominantă. Numărul de cazuri creşte rapid, iar numărul de pacienţi din spitalele noastre a început din nou să crească”, a adăugat Sadiq Khan, făcând apel la toţi londonezii să se vaccineze.

Conform autorităţilor londoneze, oraşul a înregistrat 65.525 de noi cazuri de coronavirus în ultimele şapte zile, dintre care 26.418 numai în ultimele 24 de ore.

Numeroase servicii publice, cum ar fi spitalele, pompierii sau poliţia, se confruntă astfel cu un deficit de personal din cauza absenţelor determinate de virus.

Agenţia britanică de securitate sanitară a transmis sâmbătă că au fost detectate peste 10.000 de noi cazuri confirmate cu varianta Omicron, numărul total ajungând la aproape 25.000.

Vineri, au fost înregistrate în total peste 93.000 de cazuri de Covid-19, depăşindu-se un nou record pentru a treia zi consecutiv.

Conform mai multor media britanice, guvernul ia în considerare să interzică adunările în interior după Crăciun timp de două săptămâni în încercarea de a opri valul de contaminări.

Marea Britanie se numără printre ţările cel mai puternic afectate de pandemie, cu un număr total de peste 147.000 de morţi.