​​1.279 de noi cazuri de COVID-19 și 100 de decese, din care 14 anterioare au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, potrivit datelor parțiale oficiale de miercuri. Datele relevă o ușoară scădere față de ziua precedentă când au fost raportate 1.421 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și 107 decese, din care 6 anterioare.

Coronavirus in RomaniaFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.029 teste RT-PCR și 27.647 teste rapide antigenice.

Până miercuri, 8 decembrie, au fost înregistrate 1.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.959. Dintre acestea, 807 sunt internate la ATI. Dintre cei 807 de pacienți internați la ATI, 66 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 83 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Pe teritoriul României, 24.101 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.347 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.833 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 57 de persoane.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 100 de decese, dintre care 14 anterioare, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre cele 100 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Din totalul de 100 pacienți decedați, 85 erau nevaccinați și 15 vaccinați.

Cei 15 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.