Compania germană BioNTech poate să își adapteze relativ rapid vaccinul împotriva coronavirusului ca răspuns la varianta Omicron, a declarat directorul general al acesteia, Ugur Sahin, adăugând că, în ciuda mutației, vaccinurile ar trebui să continue să protejeze oamenii împotriva bolilor grave, transmite Reuters.

Sotii Ugur Sahin si Ozlem Tureci, fondatorii BioNTechFoto: Bernd Von Jutrczenka / AFP / Profimedia Images

BioNTech și Pfizer au produs împreună unul dintre primele vaccinuri împotriva COVID-19, peste 2 miliarde de doze fiind deja administrate în întreaga lume.

Există, însă, temeri că vaccinurile ar putea să nu funcționeze la fel de bine împotriva variantei Omicron, care a apărut luna trecută.

"Această variantă ar putea fi capabilă să infecteze persoanele vaccinate. Anticipăm că persoanele infectate care au fost vaccinate vor fi în continuare protejate împotriva bolilor grave", a declarat Sahin într-un interviu acordat vineri.

Directorul general al BioNTech, a cărui activitate până la apariția coronavirusului COVID-19 în 2020 s-a concentrat pe combaterea cancerului, a declarat că noua variantă a apărut mai devreme decât anticipase.

”A apărut mai devreme decât mă așteptam”

"Această variantă cu foarte multe mutații a apărut mai devreme decât mă așteptam. Estimam undeva anul viitor, dar este deja printre noi".

Sahin a mai spus că mutațiile virusului înseamnă că este mai probabil ca vaccinările anuale să devină regulă, așa cum se întâmplă în cazul gripei sezoniere, și că va fi nevoie de un nou vaccin împotriva COVID-19, deși nu este încă clar când.

"Cred că, în principiu, la un anumit moment dat, vom avea nevoie de un nou vaccin împotriva acestei noi variante. Întrebarea este cât de urgent trebuie să fie disponibil", a declarat Sahin.

Rămân multe necunoscute despre Omicron, care a fost detectat pentru prima dată în Africa de Sud luna trecută și a fost reperat în cel puțin două duzini de țări, exact când unele părți ale Europei se confruntau deja cu un val de infecții cu varianta Delta.

"Ne așteptăm ca această variantă să poată infecta persoanele vaccinate și cel mai probabil această variantă va fi capabilă să infecteze persoanele cu expunere mare. Acesta este unul dintre lucrurile care acum devine din ce în ce mai evident. Nu este clar dacă această variantă produce o boală mai severă", a mai spus Sahin.