Un prim caz al variantei Omicron a fost confirmat în Statele Unite ale Americii la o persoană care se întorcea din Africa de Sud, au anunțat miercuri autoritățile sanitare americane, citate de AFP.

OmicronFoto: Dreamstime

Această persoană a fost testată pozitiv în California, a declarat Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) într-un comunicat. Acest individ a fost „complet vaccinat și avea simptome ușoare care se ameliorau”, au adăugat ei.

Varianta omicron, care a fost detectată pentru prima dată la nivel global în Africa de Sud, săptămâna trecută, are un număr mare de mutaţii care sugerează că se poate răspândi la fel sau mai uşor decât varianta delta, care reprezintă în prezent 99,9% din cazurile de Covid-19 din SUA.

Totuşi, oamenii de ştiinţă au avertizat că nu este încă clar dacă omicron este mai periculoasă decât alte versiuni ale virusului care a ucis peste 5 milioane de oameni în întreaga lume. De asemenea, nu se ştie cât de bine ar funcţiona vaccinurile şi tratamentele împotriva variantei omicron.