Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că valul cinci al pandemiei de COVID va afecta România după jumătatea lunii ianuarie, când se vor manifesta infecţiile contractate în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când mobilitatea populaţiei creşte. El le recomandă oamenilor să îşi sfătuiască rudele, mai ales pe cele vârstnice, să se vaccineze, relatează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"E posibil (ca valul cinci al pandemiei - n.r.) să vină la jumătatea lunii ianuarie (...) pentru că jumătatea lunii ianuarie înseamnă un interval de circa două săptămâni, care înseamnă perioada maximă de incubaţie a bolii din perioada sărbătorilor de iarnă", a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.

El a atras atenţia asupra creşterii riscului de infectare la final de an, în contextul creşterii mobilităţii populaţiei.

Rafila a pledat ca înainte de sărbători cei care au rude în vârstă să încerce să le convingă pe acestea să se vaccineze anti-COVID, pentru că astfel sărbătorile vor "fi o perioadă cu mult mai multă relaxare şi linişte în majoritatea familiilor din România".

Organizația Mondială a Sănătății a clasificat vineri varianta B.1.1.529 a coronavirusului, detectată prima dată în Africa de Sud, drept variantă de îngrijorare, spunând că s-ar putea răspândi mai repede decât alte variante. Noua variantă, denumită Omicron, este a cincea variantă de îngrijorare de până acum.

Între timp, a fost confirmat primul caz de infectare cu varianta B.1.1.529 în Europa, respectiv în Belgia. Tot mai multe state din întreaga lume decid suspendarea zborurilor dinspre zona Africii de Sud. Varianta care a fost idendificată marți a atras atenția inițial pentru că prezintă ”un număr extrem de mare de mutații”.

Oamenii de știință spun că trebuie analizat dacă aceasta va face ca vaccinurile antiCovid să devină ineficiente, deși potrivit ”indiciilor” experților sud-africani vaccinurile încă sunt eficiente împotriva formelor grave de Covid, ca urmare a noii variante.

Citește și:

Ciucă: În cel mai scurt timp anunțăm măsurile de împiedicare a răspândirii variantei sud-africane