Vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor din Israel cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani va începe marţi, cu doze Pfizer/BioNtech, a anunţat vineri prim-ministrul Naftali Bennett.

Coronavirus copiiFoto: Freepik

„De marţi, şi copiii vor putea fi vaccinaţi”, a scris Naftali Bennett pe pagina sa de Facebook, promiţând „transparenţă deplină” în această privinţă, scrie Agerpres.

Conform studiilor clinice efectuate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul s-a dovedit eficient în proporţie de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii.

Sute de mii de doze, care trebuiau să fie livrate la jumătatea săptămânii, vor ajunge duminică, conform mass-media israeliene.

Aproximativ 5,7 milioane dintre cei nouă milioane de israelieni, dintre care peste 80% adulţi, au primit două doze de vaccin, iar autorităţile au lansat în vară o nouă campanie pentru administrarea unei doze de rapel.

Canada a dat vineri undă verde vaccinării copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani cu Pfizer/BioNtech, iar în Statele Unite campania de vaccinare pentru această grupă de vârstă a debutat la începutul lunii noiembrie.

În China, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia şi Columbia, copiii cu vârsta sub 12 ani pot fi vaccinaţi cu vaccinul chinezesc Sinovac.