Liderul antivaccinist al extremei drepte din Austria are Covid-19

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 15 noiembrie 2021, 18:45 Actualitate | Coronavirus


Herbert Kickl
Foto: Franz Perc / Alamy / Alamy / Profimedia
Liderul formaţiunii austriece de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, cunoscut pentru scepticismul său faţă de vaccinarea anti-Covid-19, a anunţat luni că a contractat această boală, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.

Într-o postare pe Facebook, Kickl a precizat că el şi familia sa au dezvoltat simptome. „Îmi pare rău să vă anunţ că astăzi am primit din partea autorităţilor vestea că un test PCR pe care l-am făcut ieri este pozitiv”, a scris pe reţeaua de socializare politicianul în vârstă de 53 de ani.

De când a început pandemia partidul său respinge măsurile antiepidemice decise de guvern şi le califică drept limitări ale libertăţii. Herbert Kickl a prezentat luna aceasta un aşa-numit „plan B” de combatere a virusului, în care sugerează ca în locul vaccinării să se pună accentul pe tratarea timpurie a bolnavilor de Covid-19. El a pledat şi pentru folosirea ivermectinei ca tratament.

Cu campania sa antivaccinare şi în favoarea unor terapii nerecomandate, liderul extremei drepte austriece a primit în mod repetat critici din partea medicilor şi guvernului de la Viena.

În Austria a intrat în vigoare luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19, care vor putea să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4772 vizualizari

  • +11 (31 voturi)    
    pai sa-i dea ivermectina (Luni, 15 noiembrie 2021, 18:59)

    persuasiv [utilizator]

    dar mai intai sa-i faca un veterinar reteta.Sa fie koser si fara dubii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by