Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat că au fost pacienţi diagnosticaţi cu COVID care au acceptat oxigeno-terapia, dar au semnat să nu fie duşi în Terapie Intensivă, aceştia acceptând transferul atunci când ajungeau într-o stare critică, dacă mai era loc liber.

Beatrice MahlerFoto: AGERPRES

Beatrice Mahler a fost întrebată, sâmbătă, la Maratonul Informării, dacă mai sunt pacienţi cu COVID trataţi pe holurile unităţilor spitaliceşti, relatează News.ro.

„Încă da. Încă în Bucureşti sau la Marius Nasta nu simţim o scădere a numărului de cazuri care se prezintă şi care au nevoie de un pat şi de terapie intensivă. Din păcate, atunci când te confrunţi cu o tulpină Delta extrem de contagioasă, riscul ca numărul de cazuri să fie foarte mare şi de aici să selectezi un număr mare de persoane cu forme critice de boală şi, dacă mai punem peste acest lucru şi frica care a venit ca un cuvânt de ordine în acest val patru în mintea tuturor celor care s-au îmbolnăvit, avem practic situaţia extrem de dificilă prin care trecem în acest moment, în care vin oameni şi la noi la Nasta - am avut mai mulţi pacienţi care la început în momentul în care au venit chiar dacă au acceptat oxigeno-terapia au semnat în foaie că ei stau în spital, să nu fie duşi în terapie intensivă. Această frică este reală. Sigur, ulterior după ce pacientul ajunge într-un moment critic acceptă transferul în terapie, dacă este loc”, a explicat Beatrice Mahler.

Ea a mai declarat că nu este normal ca pacienţii cu COVID la debutul bolii sau când sunt acasă să primească antibiotice cu spectru larg.

„Indicaţia de antibiotic pentru un pacient cu infecţie virală sau pneumonie indusă de virusul SARS-CoV-2 poate să existe, dar în situaţii excepţionale, nu atunci când ai analize sau dovezi că pacientul respectiv are o suprainfecţie bacteriană. În spitale se întâlnesc astfel de situaţii la pacienţii critici, dar nici într-un caz acasă, nici într-un caz la debut de simptomatologie nu e normal să vedem reţete cu tavanic sau alte antibiotice cu spectru larg. E o pandemie de antibioterapie”, a mai afirmat Managerul Institutului „Marius Nasta”.