Ritmul de vaccinare anti-Covid scade ușor vineri, după ce joi s-a înregistrat un record de imunizări- peste 150.000. Astfel, în ultimele 24 de ore 119.807 de persoane s-au vaccinat anti-Covid, iar dintre acestea, 82.174 cu prima doză. Totodată, numărul total de persoane vaccinate cu doza 1 a ajuns la 6.905.744.

situatie vaccinare 29 octombrie 2021Foto: CNCAV

De asemenea, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat cu doza a doua - 14.452, iar cu doza a treia - 23.181.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 12.526.286 de doze de vaccin, pentru 6.905.744 persoane, dintre care 6.230.467 au primit schema completă şi 833.784 s-au imunizat cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 74 de reacţii adverse, 7 de tip local şi 67 de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 18.450 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.983 de tip local şi 16.467 de tip general.