Ce povestește un medic trimis în Ungaria să coordoneze transferul românilor cu COVID: “M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, nu am ştiut ce să răspund”

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 28 octombrie 2021, 8:25 Actualitate | Coronavirus


Fabian Tunde
Foto: news.ro
Dr. Fabian Tunde, medic primar de medicină de urgenţă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brânzeu Timişoara este primul medic care a plecat la centrul universitar din Szeged pentru a coordona împreună cu medicii de acolo transferul pacienţilor români cu COVID-19.

Medicul a relatat pentru News.ro ce anume i-a atras atenţia în acest centru medical şi cum a colaborat cu medicii din Ungaria timp de aproape o săptămână cât a stat acolo.

Medicul spune că echipa medicală de acolo a avut grijă în permanenţă ca rudele pacienţilor români să primească în timp real informaţii despre starea acestora.

Acesta a afirmat că pacienţii cu forme uşoare din Ungaria vin devreme pentru evaluări spre spital, nu aşteaptă acasă, până în ultima clipă, aşa cum, din păcate se întâmplă de multe ori în România.

Un spital pavilionar, unitatea Covid pentru sudul Ungariei


“Este un spital pavilionar cu o construcţie mai veche, unde funcţiona înainte secţia de geriatrie , psihiatrie, urologie, chirurgie maxilo-facială şi cei care au fost mutaţi la clinicile noi şi a fost amenajat, este spitalul COVID pentru sudul Ungariei.

A fost o perioadă în care a fost restrânsă activitatea şi odată cu apariţia şi la ei a valului 4, cu înmulţirea cazurilor, au început să redeschidă secţii acolo.

Este un spital pavilionar, dar sunt legate între ele şi poţi să comunici între corpuri fără să ieşi afară. Dacă te echipai şi mergeai pe secţie la corpul H ca să vizitezi pacientul, ulterior puteai să treci fără să te dezechipezi, doar printr-o comunicare între clădiri, pe partea de lift murdar cum spunem noi, adică lift infecţios şi să urci la terapie.

Acesta era un lucru bun pentru mine, care făceam vizite şi la pacienţii non- critici, internaţi pe secţie, şi la cei care necesitau atenţie pe secţia de terapie intensivă.

Au plecat două paciente de la Timişoara, ele au fost primele paciente de terapie intensivă, una dintre ele a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată, a repetat stopul cardio-respirator , a devenit netransportabilă, s-a întors la Timişoara. Cealaltă pacientă a ajuns în cursul după amiezei la ora 4, la Szeged.

A doua zi dimineaţa au mai venit 3 paciente intubate, iar apoi după masa încă două paciente intubate”, a explicat dr. Fabian Tunde.

Terapia şi îngrijirea pacienţilor este în mare măsură identică


Dr. Fabian Tunde spune că au impresionat-o normalitatea regăsită în centrul universitar din Szeged şi faptul că medicii de acolo au avut grijă în permanenţă ca rudele pacienţilor români să ştie detalii despre starea lor de sănătate. Accesibilitatea rapidă spre paturile de ATI, conform unor criterii clare, este alt lucru care i-a atras atenţia

“Cred că normalitatea. Era cumva firesc, ei erau obişnuiţi cu treaba asta, ei erau cei care au făcut şi îngrijirea pacienţilor COVID în celelalte valuri, era o echipă de terapie intensivă formată din medici din mai multe spitale.

Oamenii au fost foarte în regulă şi în relaţia cu mine, şi pentru pacienţi, mi-au comunicat pentru aparţinători, au avut grijă să primească şi aparţinătorii prin mine informaţii la zi despre starea lor.

Până acum o săptămână, când am plecat eu, decedase doar prima pacientă, de la Timişoara, şi ulterior au mai decedat două paciente de pe terapie, din păcate starea amândurora a fost gravă, critică.

Toţi pacienţii intubaţi care au ajuns erau în stare critică, ei au fost stabili până la un moment dat dar deja au fost aparţinătorii anunţaţi că au dezvoltat diferite complicaţii legate de boală, au necesitat unii dialize, alţii montare de tuburi de dren, în evoluţie starea lor s-a agravat şi au mai decedat doi pacienţi.

Terapia şi îngrijirea pacienţilor este în mare măsură identică, singurul lucru pe care l-am remarcat eu este o accesibilitate mai rapidă la patul de terapie intensivă, adică pacientul ajunge să se transfere mult mai repede, ulterior au venit pacienţii non critici de la Arad care din păcate s-au deteriorat şi au ajuns pe terapie intensivă şi cumva aceasta ar fi o observaţie.

Dacă pacientul se degradează, în sensul de scădere a presiunii parţiale a oxigenului, creşterea frecvenţei respiratorii, au nişte criterii stabilite de dânşii, atunci pacientul se transferă pe terapie intensivă”, a detaliat dr. Fabian Tunde.

“M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat”


Mulţi dintre pacienţii transferaţi din Arad au ajuns la Szeged cu afectare pulmonară gravă. În afară de o pacientă intubată, toţi pacienţii erau nevaccinaţi.

Dr. Fabian Tunde: “M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, nu am ştiut ce să răspund, am zis că şi la noi au avut acces la vaccin de foarte mult timp”

“Etajul 3 al terapiei intensive era rezervat pacienţilor veniţi din România, la etajul 4 erau pacienţi internaţi din Ungaria, foarte puţini pacienţi intubaţi din Ungaria, doar că între timp, în perioada cât am stat acolo, şi la ei au mai apărut cazuri grave de terapie intensivă, în cursul celor 5 zile cât am stat eu acolo.

Mi-au spus că mulţi dintre pacienţii pe care i-am transferat de la colegii din Arad aveau afectare pulmonară mai gravă decât la ei.

În afară de o singură pacientă intubată, toţi pacienţii au fost nevaccinaţi, ceea ce nu se întâmpla la ei, ei aveau în proporţie de 50% pacienţi vaccinaţi care aveau forme mai uşoare. M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, am zis că şi la noi au avut acces la vaccin de foarte mult timp, nu trebuia să ajungem în situaţia asta, dar nu am ştiut ce să răspund, de ce nu s-au vaccinat.

Aveau şi pacienţi internaţi care erau vaccinaţi, mai multe cazuri, dar nu erau forme grave”, a declarat medicul.

Cum pot fi vizitați pacienții de către aparținători


Vizitele în cazul pacienţilor din ATI-ul spitalului din Szeged. Medicul Fabian Tunde spune că aparţinătorii puteau intra, însă după un program strict, cu acordul medicului curant.

“Ei au în felul următor: la secţia de COVID, pacienţii non critici nu primeau vizite pentru că pacienţii puteau să comunice cu aparţinătorii prin intermediul telefonului, se accepta primirea bagajelor, le aducea personalul, pe secţia de terapie intensivă la pacientul critic exista posibilitatea ca familia să vină în vizită, aveau câteva reguli stricte.

Aparţinătorii trebuia să fie vaccinaţi ca să nu fie expuşi unui risc prea mare de infecţie şi 15 minute, o dată pe zi, o singură persoană, după o prealabilă înţelegere cu medicul curant, ca să nu fie în timpul în care se desfăşurau anumite manevre.

Eu sunt medic de urgenţă, acest lucru a fost nou pentru mine, m-au ajutat colegii, au fost bucuroşi că este o colegă care poate comunica cu pacienţii, pe terapie intensivă erau pacienţi care respirau pe masca de CPAP, ventilaţie non invazivă cu care trebuia să comunici, să le explici manevrele şi care trebuiau hidrataţi, trebuiau explicaţii, acolo au fost bucuroşi, chiar au zis că au nevoie de prezenţa noastră, când am plecat eu 5 paciente erau pe ventilaţie non invazivă.

Am beneficiat de tot sprijinul lor, era un spital pavilionar care trebuia învăţat, raportul se ţinea dimineaţă în partea curată, pe un alt acces la terapie, zona unde te schimbai şi intrai în zona de covid era într-un alt corp, au avut înţelegere cu mine până am stabilit traseele şi m-am descurcat singură”, a spus Dr. Fabian Tunde.

În urma experienţei trăite la Szeged, medicul Fabian Tunde spune că şi-ar dori ca şi în România să existe mai multe paturi de ATI, dar şi ca pacienţii să se prezinte la spital încă de la primele semne de boală, aşa cum a văzut că se întâmplă acolo

“Mai multe paturi de ATI, un acces mai bun aş dori din suflet, eu lucrând cu urgenţă, ei aveau multe paturi, erau numai două etaje care funcţionau cu 20 de paturi pe etaj, nu era tot spitalul deschis, pentru că aveau şi ei o problemă de personal, nu erau neapărat limitaţi de ventilatoare şi de paturi.

“Aş fi vrut să nu existe la noi o reţinere de a se adresa medicului”


Aş fi vrut mai mult să nu existe la noi o reţinere de a se adresa medicului, sistemului medical mai repede. Ei aveau un protocol pentru internarea pacientului non critic, la noi pacientul care respiră bine, care nu are aşa acuze grave, la noi din păcate nu se adresează sistemului medical, la ei pacientul, dacă este declarat pozitiv şi are o simptomatologie nu chiar aşa gravă, nu stă acasă şi nu refuză ajutorul medical, ei se duc la spital.

“Mi-au spus că pacienţii ajunşi acolo de la Arad s-au prezentat la spital după 9 zile”.

Sunt internate cazurile cu comorbidităţi şi cu potential de agravare. Cei cu forme uşoare primesc recomandări, tratament, se izolează la domiciliu, revin doar în caz de agravare. Mi-au spus că pacienţii ajunşi acolo de la Arad s-au prezentat la spital după 9 zile, deci foarte târziu.

Acolo pacienţii puteau să primească tratament antiviral pentru că ajungeau la un consult mult mai repede”, a explicat pentru News.ro medicul primar de medicină de urgenţă Fabian Tunde.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















20584 vizualizari

  • +19 (35 voturi)    
    Totusi,raspunsul era.... (Joi, 28 octombrie 2021, 8:31)

    gigiN [utilizator]

    ....foarte simplu : de tampiti !!!
    • -1 (15 voturi)    
      mbecili (Joi, 28 octombrie 2021, 9:40)

      LL [utilizator] i-a raspuns lui gigiN

      imbecilitate f. slăbiciune de minte ce face incapabil de a raționa, de a înțelege.
      sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
      Am ales o definitie mai ....soft, sa nu-i provocam prea tare!
    • -2 (18 voturi)    
      Ungaria e la începutul unui val exponential urat! (Joi, 28 octombrie 2021, 9:51)

      Argon [utilizator] i-a raspuns lui gigiN

      Numarul de morți Covid-19 din Ungaria creste exponential. Pe 1 Oct. 2021 aveau 7 morți/zi, medie pe 7 zile, iar pe 27 Oct. ajunseseră la 28/zi.

      Vezi:
      https://www.worldometers.info/coronavirus/country/hungary/
      • +4 (6 voturi)    
        și care e rostul comentariului tău ? (Joi, 28 octombrie 2021, 18:28)

        zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Argon

        Că vaccinarea nu este utilă la reducerea deceselor, sau cum ? Ce-o fi frate în căpșorul ăla al vostru ?
        • 0 (0 voturi)    
          Probabil (Vineri, 29 octombrie 2021, 3:52)

          bardiCristi [utilizator] i-a raspuns lui zavalitaa

          se referea la intrebarea pusa de unguri, de ce la voi nu se vaccineaza. Pai... nici la ei nu s-au vaccinat pre multi, inca mai au peste 40% nevaccinati si acum urmeaza greul si pt. ei. Desigur, nu va fi ca la noi, dar in masura ce inca raman portiuni considerabile de populatie nevaccinata iasa urat.
  • -10 (38 voturi)    
    Mașina (Joi, 28 octombrie 2021, 8:37)

    Tomesteanul [utilizator]

    de propagandă numită „Vaccinați-vă” a început să funcționeze. Iar presa constituie vârful de lance: „Vaccinați-vă, dracului!”
    • +8 (20 voturi)    
      Bine (Joi, 28 octombrie 2021, 10:43)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Tomesteanul

      Bine, atunci mori fara aer, ca sa nu mai auzi "propaganda" asta.
  • +6 (34 voturi)    
    cum de ce? (Joi, 28 octombrie 2021, 8:56)

    srpc [utilizator]

    finka e rrumini dashteptzi, kre shtie iei mai bine kum e ku virusul
  • -3 (27 voturi)    
    Aşa e omul (Joi, 28 octombrie 2021, 8:58)

    Pacala54 [utilizator]

    se dă mare când nu trebuie, şi în Ungaria 1 din 3 nu este vaccinat, doctorul Fabian nu ştia ce să răspundă?
    • +12 (24 voturi)    
      ;-) (Joi, 28 octombrie 2021, 9:46)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui Pacala54

      Sunt 6 milioane de vaccinati in Ungaria dintr-o populatie de aproape 10 milioane, astfel Ungaria se situeaza la un confortabil 60%, destul aproape de procentajul acela critic care da imunitate de turma.
      Intre timp, insa, in Romania, tampitii mor pentru ca-s tampiti si decid ei pentru ei in materii despre care nu stiu o iota.
      Mna, prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul...
  • +7 (17 voturi)    
    raspunsul e atat de simplu (Joi, 28 octombrie 2021, 9:03)

    fl0rin [utilizator]

    https://worldpopulationreview.com/country-rankings/average-iq-by-country

    ungaria - romania 99 - 86
    • +4 (8 voturi)    
      Si mai simplu (Joi, 28 octombrie 2021, 10:45)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui fl0rin

      https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Nobel_laureates_by_country

      Ungaria 13 - Romania 4
  • +7 (23 voturi)    
    Cum de (Joi, 28 octombrie 2021, 9:05)

    noi2013 [utilizator]

    nu v-au intrebat de ca nu i-ati tratat.... ca anul trecut se ingrozeau medicii din Germania in ce hal ajungeau pacientii din spitalele romanesti......
    • +3 (15 voturi)    
      alt inept (Joi, 28 octombrie 2021, 10:10)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui noi2013

      tratamentul are efect doar in fazele incipiente ale bolii; cand ajungi cu plamanii serios afectati, deja e loterie, indiferent ce soi de monoclonali ai primi; singura sansa reala este preventia, fiindca tratamentul e tardiv, cel mai adesea
  • -2 (26 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 28 octombrie 2021, 9:12)

    [anonim]

    • +4 (8 voturi)    
      știm ce conține vaccinul (Joi, 28 octombrie 2021, 18:34)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui

      nu mai poți face pe ignorantul la nesfârșit, am depășit faza asta imbecilă cu Ce conține vaccinul, e pe net formula de 10 luni, și l-au făcut 4 miliarde de bipezi etc etc

      Cât despre folosirea DSPului ăsta depășit de eveniment ca scuză pt. tâmpiții care ajung la spital cu afectare 80%, păi, nene, oximetru nu ai ? La spital nu poți ajunge pur și simplu pe picioarele tale ? Tre să vină DSPul să te testeze ca să știi că nu ai aer, nu-ți permiți un test rapid de 70 de lei ?
      Nu-i mai bine să admiți motivele reale pentru care românu nu știe de capul lui și refuză spitalul ?
  • +7 (27 voturi)    
    raspunsul este inclus in intrebare... (Joi, 28 octombrie 2021, 9:14)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. "de prosti"
  • -7 (17 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 28 octombrie 2021, 9:22)

    [anonim]

  • -2 (18 voturi)    
    Hmm (Joi, 28 octombrie 2021, 9:58)

    Un_cetatean_oarecare [utilizator]

    Dar nu a intrebat de ce pana acum circa 10 zile in majoritatea spitalelelor din Romania nu existau tratamentele necesare?

    Nu a intrebat de ce tratamente cu eficienta cat de cat buna au fost comandate de Romania de abia in urma cu 2-3 saptamani in timp ce de exemplu Germania le-a comandat din ianuarie iar din iulie sunt in farmaciile nemtesti?

    Nu a intrebat de ce campania de informare nu a fost tintita in primul rand catre persoanele in varsta si / sau cu afectiuni cronice care sa inteleaga ca la primul semn trebuie sa se prezinte la spital si ca ar fi in beneficiul lor sa se inoculeze?

    Putea sa intrebe mult mai multe, dar deh a intrebat si el ce era nevoie....
  • 0 (12 voturi)    
    Totusi, ce scapare... (Joi, 28 octombrie 2021, 10:03)

    Edna [utilizator]

    "În afară de o pacientă intubată, toţi pacienţii erau nevaccinaţi"....
    Pai cum asa?!
    Adica pacienta intubata era vaccinata?!
    • -1 (3 voturi)    
      apai, (Joi, 28 octombrie 2021, 18:20)

      nick1587873340950 [utilizator] i-a raspuns lui Edna

      dupa ultima modificare OMS esti nevaccinat daca nu ai schema completa. In cazul nostru de 3 doze. deci cei care au 2 doze, sint considerati NEVACCINATI la noi.SIC
    • +1 (3 voturi)    
      ce scăpare ? (Joi, 28 octombrie 2021, 18:35)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Edna

      Vaccinul anti Covid 19 nu garantează evitarea completă a formelor grave și nici a decesului.
  • +4 (14 voturi)    
    oricum (Joi, 28 octombrie 2021, 10:13)

    srpc [utilizator]

    e uluitor numarul de habarnisti care isi dau cu presupusul bazandu-se pe cele CATEVA opinii (partial) stiintifice contrare vaccinarii si nu pe numarul URIAS pro-vaccinare
    • +6 (12 voturi)    
      nu e deloc uluitor (Joi, 28 octombrie 2021, 12:02)

      fl0rin [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Mai pun odata linkul, l-am dat si mai sus:

      https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Nobel_laureates_by_country

      Si e doar o parte a problemei, daca mai luam in calcul nivelul (lipsei) de educatie, gradul de analfabetism functional etc., totul se leaga.
  • +2 (4 voturi)    
    Se prefera supa de pui (Joi, 28 octombrie 2021, 11:02)

    Coco Whistle [utilizator]

    Cu actiune duala, incalzita, daca ai la ce, iti asigura si confortul caloric.
  • +3 (9 voturi)    
    hehe (Joi, 28 octombrie 2021, 11:13)

    liviu_ [utilizator]

    asa le-a zis shoshoaca... care, ca o paranteza, s-a vaccinat...
    • -1 (1 vot)    
      fugi ma de aici cu minciua. (Joi, 28 octombrie 2021, 18:18)

      nick1587873340950 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      . Vrei si un link unde combate aceasta dezinformare ?
  • +3 (3 voturi)    
    raspunsul corect era, (Joi, 28 octombrie 2021, 18:17)

    nick1587873340950 [utilizator]

    noi ROMANII luam moartea in deridere. Oricum nu poti spune ceva in numele poporului, ca nu ai mandat


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by