Nu mai puțin de 14.950 cazuri noi de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, în ușoară scădere față de ziua anterioară, dar și față de maximele înregistrate săptămâna trecută când a fost raportat un record absolut de cazuri noi de la începutul pandemiei (18.863). Scăderea vine și pe fondul unui număr mai mic de teste raportate - 75.144 de teste efectuate în ultima zi - 26.202 teste RT-PCR și 48.942 teste rapide antigen - ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 19,9%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Ieri au fost raportate 78.706 de teste, iar în urmă cu o săptămână în ziua recordului discutam de peste 81.000 de teste.

Coronavirus in RomaniaFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.602.830 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.711 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.358.530 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.950 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 46.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.10.2021 (10:00) – 27.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 512 decese (265 bărbați și 247 femei), din care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 512 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 4 la categoria de vârstă 20-29 ani, 11 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 46 la categoria de vârstă 50-59 ani, 128 la categoria de vârstă 60-69 ani, 165 la categoria de vârstă 70-79 ani și 138 la categoria de vârstă peste 80 ani.

464 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 33 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 15 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Alba și Suceava, 1 în luna iunie 2021 și 3 în luna septembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 508 decese.

Din totalul de 512 pacienți decedați, 465 erau nevaccinați și 47 vaccinați. Cei 47 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.442. Dintre acestea, 1.861 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 478 sunt minori, 434 fiind internați în secții și 44 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.223.507 teste RT-PCR și 4.297.968 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 75.144 de teste - 26.202 teste RT-PCR și 48.942 teste rapide antigen - ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 19,9%. Marți au fost raportate 78.706 de teste, iar în urmă cu o săptămână în ziua recordului discutam de peste 81.000 de teste.

Pe teritoriul României, 148.914 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.632 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.195 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 96 de persoane.