Persoanele nevaccinate în Austria sunt ameninţate cu un potenţial lockdown dacă situaţia în unităţile de terapie intensivă ale ţării se agravează, conform noilor planuri guvernamentale, relatează sâmbătă DPA.

Centru de vaccinare din VienaFoto: Joe Klamar / AFP / Profimedia

"Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi", a declarat cancelarul Alexander Schallenberg vineri noapte după o reuniune de criză.

Schallenberg a exclus un lockdown pentru cei care au fost vaccinaţi sau recuperaţii după COVID-19.

Sunt încă prea mulţi "cei care ezită şi amână", a notat el, referindu-se la persoanele care nu şi-au făcut planuri de vaccinare.

Situaţia în secţiile de terapie intensivă este în mare parte stabilă, în ciuda creşterii recente a numărului de noi infecţii.

Aproximativ 220 de paturi la terapie intensivă sunt ocupate în prezent de pacienţi cu COVID-19. Dacă acest număr va urca la 600, Austria va ajunge în faza cinci a planului său, care necesită restricţii masive de circulaţie pentru cei nevaccinaţi.

Incidenţa pe şapte zile în ţară este de puţin sub 230 de noi infecţii la 100.000 de persoane.

Aproximativ 62% din populaţia eligibilă a Austriei a fost pe deplin vaccinată. Campania de vaccinare a ţării a stagnat în ultimele săptămâni, cu doar câteva mii de doze administrate în unele zile. (Agerpres)