Medic din Craiova: Dacă va fi să fiți cu COVID pe un pat de spital, lângă voi vom fi noi, medicii și asistenții! Xena nu va fi, Superman nici atât

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 20 octombrie 2021, 20:14 Actualitate | Coronavirus


ambulante
Foto: Facebook
"Dacă va fi (Doamne ferește să fie!) să fiți pe un pat de spital cu 40 de grade febră de la COVID, lângă voi vom fi noi, medicii și asistenții! Îmi cer scuze că vă distrug Universul dar Xena nu va fi, Superman nici atât" - este mesajul unui medic din Craiova. El îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, vorbind inclusiv despre "culoarea sacilor finali".

Medicul Lucrețiu Radu de la Spitalul Filantropia din Craiova a postat pe Facebook un mesaj pentru antivacciniști, pe care îl redăm integral:
  • "Dragii mei, bunii mei (vorba lui Mircea Albulescu), iubiții mei prieteni,
  • Dacă va fi (Doamne ferește să fie!) să fiți pe un pat de spital cu 40 de grade febră de la Covid, lângă voi vom fi noi, medicii și asistenții! Îmi cer scuze că vă distrug Universul dar Xena nu va fi, Superman nici atât (nu intră în fișele de post ale lor iar dacă nu e sămânță de scandal este neinteresant pentru ei...), Guvernul (ăsta sau altul) va fi tot la Palatul Victoria, alții vor fi la golf...Nu va fi nimeni să vă administreze antitermice dintre ei, să vă scadă febra până nu mai vedeți unicorni și pe străbunica mestecând Orbit, că așa reacționează sistemul nervos central la 40 de grade temperatură - fabulează. Ca și unii dintre cei de care am scris mai sus, doar că ei o fac și fără febră...
  • Dacă va fi (Doamne ferește să fie!) să fiți pe un pat de spital și să tușiți până rămâneți fără aer, să tușiți așa, din secundă în secundă, să știți că medicina veche dacică nu a lăsat prin tunelurile din Bucegi nici un elixir miraculos pe care să vi-l dăm, vom face tot ce am învățat vreo șase ani de facultate, plus rezidențiat, plus primariat, plus..., vom utiliza aceleași medicamente făcute de Big Pharma deși asta este o tâmpenie pentru că, nu e așa, sculptorul în rigips Sile Rigidizatorul v-a tot explicat că deține date certe privind faptul că, noi, medicii, suntem vânduți companiilor farmaceutice și că virusul nu există, informații certe pe care i le spusese lui o vară de ginere a unui socru mic din Spania... Și nu, nici Sile nu va fi lângă voi.
  • Dacă va fi (Doamne ferește să fie!) să fiți pe un pat de spital cu o sete imensă de aer, tot de la Covid (așa, cum se întâmplă când ai 80-85 saturație în oxigen, începi să nu ai aer și tragi greu, greu de tot de plămâni) lângă voi vom fi tot noi, medicii și asistenții! Armin van Buuren va fi bine mersi, mixând la vreun alt Untold sau prin vreo discotecă altora cum erați voi acum câteva luni, Axwell & Ingrosso se vor fâțâi prin Suedia, fără timp și fără chef să vă țină vouă măștile de oxigen... Nici fata aia mișto fără mască de la magazinul din colț cu care stăteai de vorbă despre nucleotidele ARN-ului mesager ”altoite” de oculta mondială nu va fi. Că nu ar avea de ce. Sau pentru că ea este la alt salon, în alt pat, la alt spital...
  • Dacă va fi (Doamne ferește să fie!) să fiți pe un pat de spital și veți vedea, deasupra capului Dvs. o față necunoscută, cu ochelari, cu vizieră și cu un furtunaș în mână, asta va însemna că medicul acela se pregătește să vă intubeze și în nici un caz nu că este un microfon și nu e nici un reporter care vă întreabă cum este cu geopolitica, cu proteinele ”spike”, cu posedații care își devorează copii în ritualuri sinistre așa cum ai aflat de la sudorul care ți-a închis balconul, cum e cu încălzirea globală, cum e cu algele verzi în pictura lui Picasso, chestii de astea pe care le-ai studiat în doi ani la seral...
  • Dacă va fi (Doamne ferește să fie!) să vedeți negru în fața ochilor, după asta nu va mai fi nimic. Va fi prea târziu să te gândești de ce nu te-ai vaccinat (puteai tu cumva să duci și cip-urile alea 5G și metalonucleoizii ăia din vaccin, și ce o mai fi băgat Bill Gates acolo ca să moară unii și să poată schimba el însuși șeful de scară de la S12 din Ferentari ...) sau de ce măcar nu te-ai protejat cu banala aia de mască...
  • Veți vedea (Doamne ferește!) negru pentru că asta e culoarea sacilor. A sacilor finali. Neagră.
  • Vă treziți cumva dragii mei, bunii mei (vorba lui Mircea Albulescu), iubiții mei prieteni?Până atunci vă doresc tuturor multă sănătate!".
  • El a postat și un colaj video cu cozile de ambulanțe de la UPU și cu trupuri în saci negri, pe tărgi pe un coridor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11205 vizualizari

  • -19 (53 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 20 octombrie 2021, 20:37)

    [anonim]

    • +3 (27 voturi)    
      Da, mai bine taci ! (Miercuri, 20 octombrie 2021, 21:22)

      Valtran [utilizator] i-a raspuns lui

      .
      • 0 (4 voturi)    
        el e (Joi, 21 octombrie 2021, 7:40)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui Valtran

        fan Xena (madam șoșo) și Superman (musiu cîțu). Probabil că și pentru Robo Cop (iohannis) are vreo simpatie.
    • -14 (36 voturi)    
      Aveti dreptate! (Miercuri, 20 octombrie 2021, 21:47)

      JohnDoe666 [utilizator] i-a raspuns lui

      Aveti dreptate! Dacă tăcea, filozof ramanea! Cu asa medici, nici nu ma mir ca suntem in asemenea mizerie!
      • -1 (3 voturi)    
        asha crezi tu (Joi, 21 octombrie 2021, 9:18)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui JohnDoe666

        Mai degraba cu asha concetaeni, gen Mistrelutz, JohnDoe666, BogdanFV1, PlanetaVerde, etc, e dificil sa invingem pandemia. Doctorii aia au 2 ani de cand muncesc peste program, trateaza numar triplu de pacienti in conditii total improprii, si mai nou sunt pusi sa aleaga pe cine sa bage la ATI dintr-o lunga lista de asteptare. Si asta pentru ca niste inculti prefera sa creada in tot felul de conspiratii ale ocultei mondiale in loc sa asculte ce spun oamenii cu pregatire in domeniu si autoritatile sanitare din lumea asta.
        • -1 (1 vot)    
          Uite-aici... (Joi, 21 octombrie 2021, 10:04)

          Valtran [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

          " Liber la medicatie ca vaccinarea e nedorita.. (Marţi, 19 octombrie 2021, 23:44)

          Lok [utilizator] i-a raspuns lui Valtran

          Daca scopul adevarat pentru care am ars miliarde in economie, timp si vieti inchise in casa, atunci nu e cazul sa ne impiedicam de dorinta unora de a nu avea tot felul ce celule fetale avortate in sange...."

          Pentru cine nu stia cum se manifesta cretinii...
    • -3 (17 voturi)    
      Perfect adevărat ce spuneti (Miercuri, 20 octombrie 2021, 23:45)

      BogdanFV1 [utilizator] i-a raspuns lui

      Un medic care face misto de suferința pacienților plecând in toată expunerea asta de la o premisa falsa, care in cazul multor pacienți nevaccinați nu se verifica. Un om poate decide sa nu se vaccineze pt ca are boli cronice și nu poate afla, citind prospectul, dacă la boala lui este sau nu contraindicat vaccinul (in prospect se spune ca pt vaccinare tb sa discuți cu
      medicul curant, iar medicul curant nu are nicio răspundere și nici nu și asuma vreuna). Un alt motiv care îl poate determina p un om sa nu se vaccineze este ca are o stare de sănătate buna, o vârsta tânăra și nu considera ca este necesar vaccinul in cazul sau (de altfel, la începutul campaniei vaccinul s a administrat categoriilor vulnerabile); in fine, deși ar putea sa creadă in eficienta vaccinului, un om poate sa nu se vaccineze pt simplul motiv ca are acest drept de a refuza un act medical, refuz prin care nu vătăma p nimeni. Or, ce face acest medic este un proces de intenție gratuit celor care poate au ales greșit când au hotărât sa nu se vaccineze. Aceasta este treaba unui medic, sa chestioneze deciziile pe care le-a luat pacientul ? Tot mesajul este batjocoritor si, intr-o măsura, pare a fi o Amenințare, o punere in garda a nevaccinatilor care ar putea ajunge pe mâna lui. Intr o țara normala un astfel de medic de mâine si ar caută de lucru
    • -5 (13 voturi)    
      Mi-a venit o idee: doctorii sa doctoreasca...! (Joi, 21 octombrie 2021, 1:12)

      PlanetaVerde [utilizator] i-a raspuns lui

      Mi-a venit o idee: doctorii sa doctoreasca mai mult si sa Fakebook mai putin...nu-i asa ca-i o idee nemaintalnita?
    • -1 (1 vot)    
      salut, trollache! (Joi, 21 octombrie 2021, 9:45)

      ember [utilizator] i-a raspuns lui

      comunicarea ta cum e?! ce parere ai de USL 2.0?
  • +16 (32 voturi)    
    bine spus (Miercuri, 20 octombrie 2021, 21:11)

    relax1 [utilizator]

    Acesta este adevarul....
    Romanul se pricepe la toate...el are doctorate peste doctorate...de pe net...nu poate sa-i spuna lui un doctor ca vaccinul este bun....
    Romanul stie clar...pana in momentul in care ajunge in spital...
    Acum vreo 2 zile filma televiziunea in ATI si o doamna care abia mai respira, spunea ca se vaccineaza daca scapa cu viata, si ca "imi pare rau ca am crezut pe toti prostii"
  • -4 (18 voturi)    
    Lol (Miercuri, 20 octombrie 2021, 21:12)

    mitg [utilizator]

    Mai bine se angajeaza doctorul la privat sau merge in strainatate ca aici nu are cu cine
  • +11 (27 voturi)    
    lol (Miercuri, 20 octombrie 2021, 21:25)

    Coco Whistle [utilizator]

    felicitari pt spirit si serviciu in sprijinul populatiei. acestia sint eroi, se expun si muncesc ptr niste idioti. nu stiu de ce mi-a venit in minte spusele lui petre tutea.
  • -18 (36 voturi)    
    Medic mistocar (Miercuri, 20 octombrie 2021, 21:28)

    AxaCentrala [utilizator]

    Si se mira pe urma ca nu au credibilitate; oare asa trebuie sa se adreseze oamenilor simpli si cu scoala putina de la tara?
  • +7 (23 voturi)    
    Dl. medic a comunicat bine. Mai ales cu pozele (Miercuri, 20 octombrie 2021, 22:20)

    Aleteia [utilizator]

    Și prin text dar mai ales prin imaginile de pe bannerul său, unde se văd sacii cu morți care nu au loc în camerele frigorifice pline...
    Cercetătorul Dr. Octavian Jurma estimează că valul 4 va provoca peste 30 000 din morți în România. Dintre aceștia 92% nevaccinați. Adică din toți care refuză/ezită să se vaccineze, 27 600 vor ajunge în acei saci negri în acest val 4. Și urmează valul 5...
    Nu mai așteptați să vă vaccinați.
  • -2 (16 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 20 octombrie 2021, 22:27)

    [anonim]

    • -1 (3 voturi)    
      crek Xena e ShoShoaca (Joi, 21 octombrie 2021, 9:20)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui

      .
  • +1 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 20 octombrie 2021, 22:59)

    [anonim]

  • -9 (11 voturi)    
    Era gata sa-l felicit ! (Miercuri, 20 octombrie 2021, 23:52)

    n italy [utilizator]

    Tocmai am intrat pe pg doctorului LR sa-l felicit pentru zisa cu Superman !Cand colo ,ce sa vezi?E psd-ist,saracul..
  • 0 (0 voturi)    
    cam tarziu (Vineri, 22 octombrie 2021, 12:30)

    Gogu_cel_viteaz [utilizator]

    politicul trebuia sa se implice cat mai putin (unde-si baga nasul nu iese nimic bine) iar media mai cu moderatie (dar asta e utopie). Mesajul trebuia sa fie: consultati medicul de familie; el va cunoaste situatia cel mai bine si el decide daca vaccinul este potrivit sau nu pentru fiecare caz in parte.
    Mai departe e treaba fiecaruia sa aibe grija de cojocul lui.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by