Pacienți cu COVID-19 tratați în mașini ale pompierilor, la Galați, pentru că nu mai sunt locuri în spitale / Medic: Suntem într-o situație de asediu

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 20 octombrie 2021, 16:43 Actualitate | Coronavirus


pacienti la Spitalul Judetean Galati
Foto: Viata Libera
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi se confruntă cu o situaţie fără precedent din cauza numărului mare de pacienți cu COVID, mulţi dintre ei în stare gravă, iar pentru că nu mai au locuri unde să-i trateze sunt folosite autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. "Suntem, practic, într-o situație de asediu, de dezastru", afirmă medicul Mihai Polinschi de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Galați.

Conform Prefecturii Galați, 191 de persoane au fost confirmate cu COVID în ultimele 24 de ore, iar 8 pacienţi cu vârste între 46 şi 81 de ani au murit în izolatoare, niciunul nefiind vaccinat.

În contextul în care numărul bolnavilor este foarte mare şi nu mai sunt locuri în spitale, autorităţile au decis să transforme autospeciale de transport persoane de la ISU Galaţi în module pentru pacienţii care ajung la spital, scrie News.ro.

Totodată, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis să solicite Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat alocarea a două construcţii uşoare din elemente modulare care să fie transformate în puncte de triaj epidemiologic şi sală de aşteptare pentru suspecţii de COVID care ajung la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi. În plus, pentru a rezolva această criză, în mai multe spitale din Galaţi se amenajează noi paturi pentru pacienţii pozitivi şi care au nevoie de oxigen.

Publicația locală Viața Liberă scrie că imaginile de la Spitalul Județean Galați sunt dramatice - oameni speriați și dezorientați conectați la măști de oxigen după ce au fost aduși în stare critică la spital, iar aproape toți au în comun un lucru: nu sunt vaccinați.
  • "Suntem, practic, într-o situație de asediu, de dezastru. Niciodată nu a fost așa în niciunul dintre valurile de pandemie anterioare. La ora actuală, avem mai mult decât dublul cazurilor obișnuite, dintre care foarte mulți pacienți cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, am avut 18 morți de COVID-19, toți nevaccinați.
  • Situația nu pare să se amelioreze, spitalele sunt arhipline, nu mai există locuri la Serviciul de Urgență nici măcar pe scaune, oxigenul este din ce în ce mai dificil de achiziționat, pentru că este un consum foarte mare. (...)
  • Avem situații din acestea absolut înfiorătoare, în care se așteaptă să moară un pacient în Terapie Intensivă sau să fie externat, transferat la alte spitale, ca să mai preia colegii cazurile foarte grave care sunt în așteptare", a declarat pentru Viața Liberă medicul Mihai Polinschi de la Serviciul de Ambulanță Județean Galați.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1619 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    Multumim Primarul PSD (Miercuri, 20 octombrie 2021, 17:08)

    vlad_ti [utilizator]

    care a bagat banii, in 2021, intr-un Aqua Park de cateva milioane de lei....

    Guvern praf, Primarie corupta la fel de praf...
  • 0 (2 voturi)    
    ca in Moscova (Miercuri, 20 octombrie 2021, 17:48)

    tahomir [utilizator]

    Majoritatea pacientilor cu probleme sunt cei in varsta, la mare, mare distanta.
    In Moscova cei peste 60 de ani si nevaccinati sunt consemnati in case pe o perioada de 4 luni.
    Asa sa faca si la noi. Vaccin sau amenda ptr astia.
    Problema e ca blocheaza spitalele.
    Ar trebui facuta o campanie pentru cresterea nr de vaccinari la cei in varsta, rescul se descurca bine si cu si fara vaccin.
    Astia de peste 80 de ani sunt nevaccinati in proportie de 80%. Un procent f mare de nevaccinati si la cei peste 70 de ani.
    Acuma serios, de ce trebuie sa sufere o tara intreaga ptr iubitorii de Antena 3 si de Sosoaca?
    • -1 (1 vot)    
      nu e suficient (Miercuri, 20 octombrie 2021, 18:14)

      TheBorg [utilizator] i-a raspuns lui tahomir

      Nu poti sa izolezi doar batranii, efectul va fi limitat.

      Oricum vor trebui sa mearga la farmacie sau sa cumpere mancare, deci daca in restul populatiei incidenta e ridicata, risca sa se infecteze.

      Si chiar daca ar sta numai in casa, mai vine unul sa-ti citeasca contorul, si gata, ti-a bagat COVID-ul in casa.

      Plus ca la noi sunt case in care locuiesc impreuna cu copii si nepoti, care vor aduce de la scoala sau de la serviciu virusul, deci efectiv nu ai cum sa-i izolezi pe multi dintre ei.

      Asdar nu zic ca nu ar ajuta un pic ideea rusilor, dar e insuficient. Pe termen scurt singura solutie e lockdown general. Si pe termen mediu convinsi sa se vaccineze.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by