​Israelul a identificat pe teritoriul său un prim caz al subvariantei Delta AY4.2 a coronavirusului care circulă deja în mai multe ţări europene, în special în Marea Britanie, relatează Times of Israel și AFP, potrivit Agerpres.

Coronavirus IsraelFoto: DEBBIE HILL / UPI / Profimedia

„Varianta AY4.2, care a fost descoperită în mai multe ţări europene, a fost identificată în Israel”, a declarat ministerul sănătății israelian într-un comunicat remis marţi seară.

Un copil de 11 ani venit din Europa era purtătorul subvariantei. El a fost identificat pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv şi a fost plasat în carantină, a precizat aceeaşi sursă, subliniind că niciun alt caz nu a mai fost identificat de atunci.

Apariţia acestei noi variante ridică temerile unei transmisibilităţi şi mai puternice.

Doi experți — Jeffrey Barrett, director al Genomics Initiative la Institutul Wellcome Sanger din Cambridge, și Francois Balloux, director la University College London Genetics Institute — spun că AY.4.2 pare să fie cu 10-15% mai transmisibilă decât tulpina Delta originală.

Unii experți din Statele Unite au spus că există o legătură între apariția AY.4.2 și nivelul foarte ridicat de cazuri și de decese Covid-19 în Marea Britanie, mult peste cele din restul Europei Occidentale.

Dar pentru Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică al UCL (Londra), această nouă variantă este încă rară şi nu pare să prezinte acelaşi risc ridicat de transmitere ca alte tulpini.

Varianta AY4.2 a fost descoperită în Israel într-un moment în care ţara are în vedere ridicarea unor restricţii în vigoare, în special în ceea ce priveşte turismul.

Israelul a fost una dintre primele ţări ce a lansat o campanie de vaccinare în decembrie 2020 care a redus contaminarea, dar răspândirea variantei Delta şi ridicarea restricţiilor au favorizat apariţia unui nou val, la care guvernul a încercat să răspundă prin lansarea unei campanii pentru a treia doză de vaccin.

Peste 60% din cei 9 milioane de israelieni au primit două doze de vaccin şi peste o treime au primit trei.

Pe același subiect: