Colin Powell, fost șef al Marelui Stat Major al SUA, care a fost și al 65-lea secretar de stat, a murit luni din cauza complicațiilor provocate de Covid-19 la vârsta de 84 de ani. Powell fusese vaccinat complet și era internat la Walter Reed National Medical Center, unde a decedat, scrie Newsweek.

Colin PowellFoto: Democratic National Convention / Capital Pictures / Profimedia

Cel care a fost primul afro-american secretar de stat era sub tratament pentru mielom multiplu – un cancer al celulelor de plasmă din sânge – care-i compromisese sistemul imunitar, a declarat un purtător de cuvânt citat de The New York Times.

Nu se știe care sunt complicațiile pe care i le-a provocat covidul lui Powell, nici când a fost testat pozitiv, când fusese vaccinat și dacă primise sau nu un booster.

Care sunt riscurile asociate cu vârsta, rasa și vaccinarea?

Conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, (CDC), rata de mortalitate cu Covid-19 a fost de 1.139 la 100.000 de oameni de peste 65 de ani din Statele Unite între februarie 2020 și mai 2021. Rata de spitalizare în aceeași perioadă a fost de 5.159/100.000.

Datele de la CDC arată că aceia din grupa de vârstă 75-84, ca Powell, au un risc de nouă ori mai mare să fie spitalizați în comparație cu categoria 18-29 ani, pe care agenția a ales-o ca grupă de referință. Rata deceselor în categoria 75-84 a fost de 220 de ori mai mare decât în categoria 18-29.

CDC spune că rasa și etnia sunt și ele markeri de risc pentru alte condiții asociate care afectează sănătatea, ca statutul socioeconomic, accesul la serviciile de sănătate și expunerea la virus în ocupațiile respective. Datele arată că afro-americanii non-hispanici au spitalizări pentru Covid-19 de 2,8 ori mai numeroase decât albii și non-hispanicii, precum și o mortalitate dublă.

Conform unui amplu studiu privind condițiile medicale asociate și bolile severe, pe 50.000 de adulți spitalizați cu Covid-19 între martie 2020 și 2021, obezitatea, diabetul cu complicații, anxietatea și alte temeri psihologice au avut cea mai puternică asociere cu decesul.

Studiile clinice pe vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna au inclus și ele un număr mare de pacienți în vârstă. Rezultatele au arătat că vaccinurile au avut eficacități similare pentru populațiile în vârstă.

Conform unui studiu CDC din februarie-aprilie 2021, eficacitatea vaccinării complete în prevenirea spitalizării celor de peste 75 de ani a fost de 91% pentru Pfizer – BioNTech, 96% pentru Moderna și 85% pentru serul Janssen.

Dar unele date recente provoacă incertitudini cu privire la eficacitatea acestor vaccinuri la persoane ale căror sisteme imunitare nu funcționează la capacitate, cum sunt cei bolnavi de cancer, conform Asociației Americane de Microbiologie. Pacienții cu cancer primesc de obicei medicamente care limitează deliberat sistemul imunitar sau o fac ca efect secundar.

Studii pe alte virusuri arată că multe persoane imunocompromise nu produc același răspuns imunitar după vaccin ca oamenii sănătoși. Și unele din puținele studii care au investigat aceeași problemă pentru Covid-19 au avut rezultate similare.