Bilanțuri Covid record pentru acest val 4 în Bulgaria și Cehia / Record de decese în Ucraina

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 19 octombrie 2021, 10:29 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Bulgaria
Foto: Georgi Paleykov/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Bulgaria a raportat marţi aproape 5.000 (4.979) de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat după data de 24 martie, arată cifrele Ministerului Sănătăţii, informează Reuters, preluată de Agerpres.

În total, 214 persoane infectate au murit în ultimele 24 de ore, astfel încât bilanţul de până acum al pandemiei în Bulgaria a ajuns la 22.488 de decese.

Bulgaria, care se confruntă cu varianta Delta a coronavirusului, înregistrează o creştere a numărului de infectări de la începutul lunii septembrie.

În ţară există un grad ridicat de neîncredere în vaccinuri şi doar 24% dintre adulţi au primit schema completă, comparativ cu media de 74% la nivelul Uniunii Europene.

În spitale se află mai mult de 6.200 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 537 la terapie intensivă, copleşind sistemul de sănătate.

Noul bilanț Covid din Cehia, dublu față de marțea trecută

La rândul său, Cehia a anunţat marţi un bilanţ de 2.521 de noi cazuri de COVID-19, cel mai ridicat de la sfârşitul lunii aprilie şi aproape dublu faţă de marţea precedentă.

Până luni, în Cehia se vaccinaseră cu schemă completă 6,03 milioane din cei 10,7 milioane de locuitori.

Guvernul ceh a optat să nu înăsprească măsurile antiepidemice, axându-se pe vaccinare, iar datele demonstrează că majoritatea celor infectaţi nu sunt vaccinaţi.

În ultimele şapte zile au murit 54 de pacienţi cu COVID-19, mai mulţi decât în toată luna septembrie.

538 de decese Covid-19 în Ucraina

În Ucraina, Ministerul Sănătăţii a raportat marţi că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 538 de decese la persoane infectate cu noul coronavirus, un bilanţ record după cel înregistrat pe 7 aprilie, când au fost anunţate 481 de decese.

Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate 15.579 de cazuri noi de infectare, care ridică la 2,66 milioane numărul total, din care 61.348 de decese.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3949 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    record (Marţi, 19 octombrie 2021, 10:58)

    gpavel [utilizator]

    "record"pentru ucraina,dar romania e "mult mai bine"raportand la populatie!!!(44 milioane ucraina, fata de 20 ,romania)


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by