Un număr de 253 de orașe si 1.533 de comune din România au o rată de infectare cu coronavirus, în ultimele 14 zile, de peste 3 la mie, arată datele oficiale furnizate miercuri.

Coronavirus RomaniaFoto: Freepik

Dintre cele 253 de orașe, 126 au o rată de infectare de peste 6 la mie.

Cea mai mare incidență, dintre orașe, este înregistrată în Bragadiru – 19,52 la mie, urmat de alte trei localități din județul Ilfov: Popești Leordeni – 18,14, Voluntari – 17,56 și Otopeni – 17,18.

La nivel de comune, cea mai mare rată de infectare este în Călugăreni (Prahova – 24,41 la mie), Clinceni (Ilfov) - 23,16 și Moldoveni (Ialomița) – 23.

Dintre comune, 598 au o incidență a cazurilor de Covid- 19 de peste 6 la mie.

Lista completă a orașelor și comunelor cu rata de infectare peste 3 la mie este atașată acestui articol.