Cîmpeanu afirmă că patru cadre didactice din judeţul Olt şi alte trei din Mehedinţi au murit după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 13 octombrie 2021, 2:11 Actualitate | Coronavirus


Sorin Cîmpeanu
Foto: captura facebook
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că patru cadre didactice din judeţul Olt şi alte trei din Mehedinţi au decedat după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2, ministrul explicând că aceste decese au avut un impact asupra deciziilor unor şcoli care au cerut trecerea la învăţământul online, potrivit News.

"Vreau să vă spun că în judeţul Olt, spre exemplu, decesul regretabil a patru cadre didactice a accentuat foarte puternic starea de îngrijorare. Patru cadre didactice din judeţul Olt, în care avem 50 de şcoli care au cerut suspendarea activităţii. În Mehedinţi, de asemenea, din păcate am înregistrat decesul a trei colegi. Avem şi stare de carantină şi acestea sunt explicaţiile pentru numărul mare de şcoli din judeţul Mehedinţi care au solicitat trecerea în online”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la TVR.

Conform ministrului, după Capitala, unde s-a cerut trecerea în online a 110 şcoli, judeţul Olt este al doilea în privinţa numărului de şcoli care au propus să treacă la şcoala online, în acest judeţ 50 de şcoli formulând astfel de propuneri.

Sorin Cîmpeanu a menţionat că în zece judeţe nu există cereri de trecere la învăţământul în sistem online din partea unităţilor şcolare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5990 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    ! (Miercuri, 13 octombrie 2021, 8:56)

    tudorr [utilizator]

    Nevaccinate!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by