Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă, pentru prima dată, o combinaţie de medicamente pentru a preveni formele severe de COVID-19 la pacienţi infectaţi din categoriile cu risc crescut, informează vineri DPA, preluată de Agerpres.

RegeneronFoto: Pavlo Gonchar / Zuma Press / Profimedia Images

OMS a făcut referire la studii care demonstrează că o combinaţie de casirivimab şi de imdevimab, produse de compania americană Regeneron şi de compania elveţiană Roche, pot îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale pacienţilor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă acum administrarea casirivimab şi a imdevimab în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care prezintă afecţiuni preexistente, care riscă să dezvolte o formă severă de COVID-19 şi să aibă nevoie de tratament în unităţile de terapie intensivă. OMS a publicat noile recomandări în British Medical Journal.

Pacienţii cu un risc crescut de spitalizare şi cei care nu au dezvoltat anticorpi naturali împotriva COVID-19 sunt cele două grupe pentru care această combinaţie de medicamente va fi cea mai benefică, a precizat OMS într-un comunicat.

OMS a îndemnat companiile producătoare şi guvernele să abordeze problema preţului ridicat şi producţia limitată a combinaţiei de anticorpi Regeneron şi a precizat că au loc negocieri cu Roche cu privire la preţuri mai mici, o posibilă donaţie şi o distribuţie echitabilă în întreaga lume.