Toţi angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, care nu sunt vaccinaţi, adică în jur de 1.400 de persoane, vor fi testaţi pentru infecţia cu SARS-CoV-2 la fiecare trei zile, a decis conducerea unităţii medicale.

Spitalul Judetean AradFoto: scjarad.ro

Măsura va fi aplicată începând de luni "pentru a preveni şi reduce riscul îmbolnăvirii şi răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul instituţiei".

Vor fi folosite teste de tip antigenic, iar angajaţii nu vor trebui să plătească pentru procedură.

"Am luat această măsură pentru a evita îmbolnăvirea personalului medical şi a pacienţilor. Testarea se va efectua cu teste rapide, de tip antigenic şi doar pentru personalul nevaccinat. Această măsură va fi menţinută la nivelul instituţiei până când incidenţa cazurilor noi va ajunge la mai puţin de 1,5 la 1.000 de locuitori", a declarat dr. Lenuţa Timiş, director medical al spitalului, conform Agerpres.

SCJU Arad are aproximativ 2.200 de angajaţi, din care în jur de 1.400 nu sunt vaccinaţi.