Coronavirus: Agenţia Europeană a Medicamentului analizează datele privind administrarea unei a treia doze de vaccin Pfizer

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 6 septembrie 2021, 20:20 Actualitate | Coronavirus


Vaccinul Pfizer-BioNTech
Foto: IPA / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că analizează datele privind o a treia doză de vaccin anti-Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech, care urmează să fie administrată la şase luni după cea de-a doua doză la persoanele începând cu vârsta de 16 ani.

Cele două companii farmaceutice au depus o cerere la Agenţia Europeană pentru Medicamente, care a declarat că va efectua o evaluare rapidă a datelor, cu un rezultat aşteptat „în următoarele câteva săptămâni”, amintește Reuters și Agerpres.

Vineri, compania farmaceutică americană Moderna a declarat că a cerut EMA aprobarea condiţionată pentru administrarea unei a treia doze de 50 de micrograme din vaccinul său anti-Covid-19.

Vaccinurile produse de Moderna şi Pfizer se bazează pe noua tehnologie ARN mesager (ARNm).

Totodată, EMA a anunţat luni că evaluează datele privind utilizarea unei doze suplimentare de vaccin ARNm la persoanele cu sisteme imunitare slăbite. Rezultatul acestei analize va fi oferit în timp util, a mai spus agenţia europeană.

Săptămâna trecută, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a declarat că nu este nevoie urgentă de o a treia doză de vaccin anti-Covid-19 la persoanele complet imunizate.

Cu toate acestea, Statele Unite se pregătesc să înceapă administrarea celei de-a treia doze după ce principalul expert american în boli infecţioase Anthony Fauci a declarat duminică că autorităţile ar urma să primească în curând aprobare de la Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite pentru cea de-a treia doză de rapel cu vaccinul Pfizer.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1248 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by