Prefectul Capitalei: Masca ar putea redeveni obligatorie pe stradă, în perimetrul școlilor

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 5 septembrie 2021, 13:27 Actualitate | Coronavirus


Prefect Bucuresti, Alin Stoica
Foto: AGERPRES
Masca sanitară ar putea redeveni obligatorie în spațiile publice deschise din apropierea unităților de învățământ din București, a precizat duminică, la Digi24, prefectul Capitalei Alin Stoica, pe fondul creșterii numărului de cazuri Covid-19 și mai ales în contextul începerii anului școlar.

El a mai precizat că pașii de urmat sunt deja prevăzuți în legislația privind starea de alertă și se așteaptă ca în aceste zile să fie emisă o nouă hotărâre de guvern de prelungire a stării de alertă.

Până atunci, autoritățile locale pot dispune reintroducerea obligativității măștilor în spațiile publice deschise.

1.242 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul epidemiei de COVID-19 ajungând la 1.106.008, din care pacienți vindecați 1.058.587.

Potrivit datelor oficiale publicate duminică, în ultima zi au fost efectuate 12.683 de teste RT-PCR și 19.221 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au decedat 11 pacienți. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.061.

Dintre acestea, 372 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 95 sunt minori, 93 fiind internați în secții și 2 la ATI. Pe teritoriul României, 10.760 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.783 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.755 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

Cele mai multe noi cazuri au fost raportate în București (164).

(știre în curs de actualizare)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4454 vizualizari

  • +4 (22 voturi)    
    Din punctul acesta de vedere... (Duminică, 5 septembrie 2021, 13:33)

    Nyk1 [utilizator]

    ...este bine că Cuțu îi va demite în curând pe toți prefecții useristo-plusiști.
    • -3 (17 voturi)    
      Da (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:14)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Ca si in Guvernul Orban din 2019 nu erau aceleasi masuri luate.

      Dezinformezi si minti constant.
  • +4 (22 voturi)    
    ce cauta prefectul asta? (Duminică, 5 septembrie 2021, 13:40)

    tahomir [utilizator]

    Nu este pus de USR? Afara cu el, ca au depus motiune de cenzura! Asta vrea USRul, sa bage masuri restrictive peste tot si vaccinare obligatorie!
    • -7 (13 voturi)    
      Asta vrea USR (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:15)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui tahomir

      Asa, ala e planul de guvernare. Prosibil ca USR sa fie in multe tari tinand cont cate au avut din 2019 incoace masuri de restrictionare. Parca si USR era la guvernare si in 2019 cand erau masuri restrictive, nu?
      • +6 (14 voturi)    
        Privește harta de mai jos (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:59)

        Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        Spune-mi te rog, în câte alte țări europene mai e acum masca obligatorie în spații deschise?

        https://ourworldindata.org/covid-face-coverings
        • -4 (6 voturi)    
          hehe (Duminică, 5 septembrie 2021, 17:59)

          transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

          Ai cam prins tupeu, Yefreytor Nykola1, ca orice rus. Imediat ne intrebi de ceasuri si chiar paltoane ca la voi se face deja frig.
    • +8 (14 voturi)    
      De luni NU mai e prefect. (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:26)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui tahomir

      Ii place sa se bage in seama aiurea, fara sa-l intrebe nimeni
    • +8 (18 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:30)

      [anonim] i-a raspuns lui tahomir

    • -8 (10 voturi)    
      Exact. Pe dos:)) (Duminică, 5 septembrie 2021, 17:12)

      Dogul [utilizator] i-a raspuns lui tahomir

      @Tatomir
      Așa e, Șoșocule :)))
  • -4 (12 voturi)    
    Nașpa (Duminică, 5 septembrie 2021, 13:40)

    Dogul [utilizator]

    Adică va redeveni obligatorie fix acolo unde, când era obligatorie, nu o purta nimeni. Mulți nu o poartă nici in spațiu închis, cum e piața, de exemplu, sau in stațiile transportului public, deși e obligatorie.
    • +1 (13 voturi)    
      Pai tu ai oglinda retrovizoare la palarie (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:11)

      Fu Leng [utilizator] i-a raspuns lui Dogul

      Cand sare virusu pe tine din copaci, tu te feresti. Ce-ti mai trebuie masca? Doar daca esti jgheab si te misti mai greu, altfel....
    • +4 (12 voturi)    
      te temi de covrig? (Duminică, 5 septembrie 2021, 17:00)

      di livio [utilizator] i-a raspuns lui Dogul

      înseamnă că nu ești vaccinat, șoșoc mic...noi, intelectualii responsabili, ne vaccinarăm cu tri doze și amu stăm la coadă la a patra...nu mai e cazu să purtăm botnițe, se știe că vaccinu e eficient, mai ales de la tri doze în sus
      • -4 (4 voturi)    
        hehe (Duminică, 5 septembrie 2021, 18:00)

        transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui di livio

        Putler din statul esuat russia nu are bani sa va ia masti, va tine cu botnite jo napot rusky.
  • +6 (16 voturi)    
    Daca ar putea sa rezulte si ceva pozitiv (Duminică, 5 septembrie 2021, 13:43)

    Harald2 [utilizator]

    din destrabalarea politica a domnului Citu, atunci acest lucru ar fi plecarea acestui domn prefect incompetent. Comentariul meu nu are nimic de-a face cu articolul de mai sus si cu masurile prefigurate, ci strict cu calitatile domnului Alin Stoica.
  • +6 (6 voturi)    
    aline, pentru romprest n-ai avut stare de alerta? (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:04)

    Antenistontel [utilizator]

    .
  • +4 (16 voturi)    
    URA!! (Duminică, 5 septembrie 2021, 14:57)

    JoeTheDow [utilizator]

    Bravo USR! La mai mare! Catre sub 5%.
  • +3 (7 voturi)    
    sunt curios (Duminică, 5 septembrie 2021, 15:24)

    dorinmac [utilizator]

    cine a dat nastere perlei cu "perimetrul scolilor" :))))) ...probabil ca nu stie ce inseamnea perimetru :)))))
    • +1 (1 vot)    
      Sorin Oprescu (Duminică, 5 septembrie 2021, 17:15)

      iSteal [utilizator] i-a raspuns lui dorinmac

      Pe raza.
  • +11 (13 voturi)    
    Maxca?!? (Duminică, 5 septembrie 2021, 15:44)

    iSteal [utilizator]

    Cine a vrut sa se vaccineze a facut-o. Ceilalti care nu s-au vaccinat inseamna ca le e indiferent. Asadar pentru ce anume atatea restrictii?!?
  • +5 (11 voturi)    
    Masca este o gaselnita (Duminică, 5 septembrie 2021, 16:12)

    ALFY [utilizator]

    comerciala, eficienta zero!
    Este pentru intimidare si distantare--> sa NU recunosti persoana.
    • -1 (3 voturi)    
      In spacial intr-o scoala (Duminică, 5 septembrie 2021, 17:17)

      iSteal [utilizator] i-a raspuns lui ALFY

      In care notele se dau unui elev anume, identificabil. Sunt curios ce regulament primeaza: ca trebuie sa identifici elevul caruia ii dai nota sau ca trebuie sa poarte masca...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by