Autorităţile judeţene din Arad impun restricţii de circulaţie pe timp de noapte şi program scurt pentru magazine în localităţile Dezna şi Igneşti, în weekend, după ce incidenţa cazurilor de COVID a depăşit 4 la mia de locuitori.

CarantinaFoto: IGPR

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad, în localitatea Dezna incidenţa era, luni, de 5,31 la mie, această localitate fiind prima din judeţ în care s-au aplicat anumite restricţii încă de sâmbătă, când incidenţa depăşea 3 la mie.

În localitatea Igneşti, incidenţa este de 4,35 la mie.

În ambele cazuri, CJSU a emis hotărâri de aplicare a restricţiilor prevăzute în situaţiile în care incidenţa este mai mare de 4 la mie.

Astfel, în weekend, circulaţia persoanelor este interzisă după ora 20,00, fără o justificare menţionată în declaraţie, iar magazinele se vor închide la ora 18,00. Aceste restricţii se aplică până când scade incidenţa sub 3,5 la mie.

Pe tor parcursul săptămânii vor fi aplicate restricții precum suspendarea activităţilor la interior a restaurantelor şi cafenelelor, închiderea sălilor de spectacol sau a cluburilor, interzicerea evenimentelor cu public numeros în spaţiu deschis, conform Agerpres.

Totodată, în localităţile Moneasa şi Fântânele sunt înregistrate incidenţe de 2,4, respectiv 1,88 la mia de locuitori, acestea fiind cele mai mari din judeţ după Dezna şi Igneşti.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 24.022 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 11 în ultimele 24 de ore. În total, au fost înregistrate 977 de decese la persoane cu COVID-19.