Statele Unite au înregistrat marţi peste 1.000 de decese asociate COVID-19, echivalentul a circa 42 de decese pe oră, potrivit unui bilanţ Reuters citat de Agerpres, în condiţiile în care varianta Delta de coronavirus continuă să facă ravagii în zone ale ţării cu rate de vaccinare scăzute.

Coronavirus SUAFoto: Frederic J. Brown / AFP / Profimedia Images

Decesele legate de coronavirus au crescut în Statele Unite în ultima lună şi media lor este de 769 zilnic, cea mai mare rată de la mijlocul lunii aprilie, potrivit bilanţului Reuters dat publicităţii miercuri.

La fel ca în multe alte ţări, varianta Delta de coronavirus reprezintă o provocare majoră pentru SUA.

Bilanţul Reuters realizat pe baza datelor oficiale publicate marţi arată că 1.017 persoane au murit în urma infectării cu COVID-19, crescând numărul deceselor înregistrate de la izbucnirea pandemiei la puţin sub 623.000, cel mai mare număr de decese raportate oficial de orice ţară din lume.

Ultima dată când Statele Unite au înregistrat peste 1.000 de decese zilnice a fost în luna martie.

Oficialii americani au început să accelereze ritmul vaccinărilor în faţa creşterii numărului de infectări, media pe şapte zile a dozelor administrate crescând cu 14% în ultimele două săptămâni, conform cifrelor Our World in Data.

Cu toate acestea, spitalele americane continuă să fie supraaglomerate, internările legate de COVID-19 crescând cu aproximativ 70% în ultimele două săptămâni.

Statele Unite au raportat în medie peste 100.000 de cazuri noi zilnice în ultimele douăsprezece zile, cel mai mare număr în ultimele şase luni, potrivit bilanţului Reuters.