Șapte rezidenți ai unui azil de bătrâni din Nossegen, un sat aflat lângă capitala belgiană Bruxelles, au murit după ce au contractat o variantă nouă a coronavirusului, în pofida faptului că au fost vaccinați în regim complet împotriva COVID-19, relatează La Libre Belgique.

Plexiglas azilFoto: Profimedia Images/Thierry Roge/AFP

Varianta B.1.621 a SARS-CoV-2, descoperită pentru prima dată în Columbia, este încă extrem de rară în Europa însă The Washington Post nota la sfârșitul lunii iulie că aceasta a început să se răspândească în sudul statului american Florida din cauza călătoriilor aeriene între Miami și țara sud-americană.

Profesorul Marc van Ranst de la Universitatea Leuven din Belgia, cel mai proeminent virusolog din Belgia, afirmă că studii efectuate în Marea Britanie arată că varianta columbiană nu provoacă forme mai severe ale COVID-19 decât celelalte tulpini, dar că încă este prea devreme pentru a trage concluzii definitive.

Van Ranst a mai precizat că autoritățile belgiene au depistat varianta columbiană în țară pentru prima dată la sfârșitul lunii iunie.

Două infecții cu coronavirusul au fost confirmate la azilul Ter Burg pe 16 iulie, cazurile fiind descoperite într-un pavilion al clădirii în care toți rezidenții suferă de demență în stadiu avansat.

Din cauza naturii bolii lor rezidenții s-au plimbat pe holuri, aceștia nemaiputând să înțeleagă sau să își amintească măsurile sanitare menite să împiedice infecțiile din cauza naturii bolii lor.

Imediat după depistarea celor două cazuri personalul medical a carantinat pavilionul respectiv. Angajații azilului au declarat pentru VRT, radiodifuzorul comunității flamande din Belgia, că în total au fost confirmate 20 de cazuri de COVID-19.

Aceștia au precizat de asemenea că 7 din rezidenți, toți din pavilionul pentru persoane care suferă de demență, au murit.

Personalul azilului a mai precizat de asemenea că o parte a vârstnicilor decedați se aflau într-o condiție precară încă dinainte de a contracta coronavirusul, unul dintre aceștia fiind în stare terminală și un altul primind îngrijiri paliative.

Însă unii dintre cei care au murit erau într-o stare de sănătate relativ bună. Aparent în prima săptămână de la apariția focarului rezidenții testați pozitiv au prezentat simptome preponderent ușoare. Însă unii au început să se îmbolnăvească mai grav și au necesitat oxigen.

Toți rezidenții și angajații azilului au fost imunizați în regim complet împotriva coronavirusului cu excepția unui student angajat în bucătărie pentru perioada vacanței de vară.

Angajații suspectează că un vizitator a fost la originea focarului. „Persoana în cauză era asimptomatică. A vizitat azilul de bătrâni cu câteva zile înainte de a fi testată pozitiv”, a precizat una dintre angajate.