Rusia speră că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va lua o decizie în afara spectrului politic în privinţa aprobării vaccinului anticoronavirus rus Sputnik V, a declarat miercuri şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

​​Serghei LavrovFoto: - / Sputnik / Profimedia

„Suntem convinşi că, atunci când avem de-a face cu sănătatea şi viaţa fiinţelor umane, nu este loc de politică. Sper că partenerii noştri din Uniunea Europeană vor ţine cont de acest lucru”, a spus ministrul de externe rus pentru publicaţia Komsomolskaia Pravda, potrivit EFE și Agerpres.

Lavrov a amintit că în prezent serul de fabricaţie rusească este analizat de EMA, care şi-a trimis în lunile aprilie şi mai specialiştii să viziteze instituţiile medicale şi liniile de producţie având legătură cu testele clinice şi cu fabricarea vaccinului. El a mai spus că, potrivit informaţiilor de care dispune, „nu există nicio plângere referitoare la vaccin sau la nivelul său de eficacitate”.

„Plecăm de la premisa că subiectul se încadrează într-un dialog profesional şi depolitizat între instituţii specializate”, a insistat Lavrov.

Foto: Patricio Murphy/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Totodată, ministrul de externe rus a deplâns faptul că, deşi Sputnik V a fost aprobat şi este folosit în aproape 70 de ţări din întreaga lume, inclusiv în unele ţări europene, cum este cazul Ungariei, Bosniei-Herţegovina, Slovaciei, Serbiei şi Muntenegrului, din partea anumitor ţări din Uniunea Europeană poate fi auzită „o retorică agresivă” tot mai stridentă.

„Dacă înainte vorbeau de nevoia de „a fi atenţi”, în ultima perioadă nu mai au reţineri în a face apeluri directe la a împiedica accesul Sputnik V şi a străinilor vaccinaţi cu acest ser pe teritoriul UE”, a constatat Lavrov, care a menţionat şi exemplele San Marino şi Argentinei, pe care le-a calificat drept „foarte ilustrative”.

„În prezent, în această mică ţară europeană peste 70% din populaţie a fost vaccinată, s-au folosit aproape 42.000 de doze, din care 88,6% sunt cu serul Sputnik V. Cazurile de coronavirus s-au redus considerabil”, a declarat Lavrov, referindu-se la San Marino.

În ceea ce priveşte Argentina, Lavrov a apreciat că „Buenos Aires nu contestă faptul că pariul său pentru Sputnik V a fost unul corect”. „Am trimis deja naţiunii latino-americane circa 11 milioane de doze din acest ser. Folosirea pe scară largă a vaccinului a îmbunătăţit în mod real situaţia oamenilor şi a redus nivelul de contagiere”, a menţionat şeful diplomaţiei ruse.