Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis miercuri că deocamdată nu există motive pentru ca varianta coronavirusului SARS-CoV-2 denumită „Lambda” şi identificată iniţial în Peru să fie considerată o variantă care produc îngrijorare, întrucât aceasta nu s-a dovedit a fi în mod special foarte transmisibilă.

Coronavirus PeruFoto: Sergi Rugrand / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

OMS a stabilit până în prezent patru variante ale coronavirusului care determină îngrijorare (Alfa, Beta, Delta şi Gama), alte patru variante de interes pe care le monitorizează, plus trei alerte, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Varianta Lambda a fost detectată în 40 de ţări, dar nu există indicii că ea ar putea deveni dominantă, cum este la ora actuală cazul variantei Delta, varianta indiană.

„Important (în cazul unei variante) este să vedem cum circulă şi dacă transmiterea se extinde. Ceea ce observăm în cazul variantei Lambda este că nu pare să se răspândească masiv când este semnalată într-o ţară, inclusiv în Peru, unde a fost detectată prima dată”, explică şefa celulei tehnice anti-Covid-19 a OMS, Maria Von Kerkohve.

OMS a confirmat în acest context că varianta Gama (detectată prima dată în Brazilia) are o prevalenţă superioară variantei Lambda.

Cât despre mutaţii, experta OMS a spus că acestea sunt numeroase în cazul variantei Lambda, adăugând că orice schimbare suferită de coronavirusul SARS-CoV-2 este îngrijorătoare, întrucât astfel poate fi ameninţată capacitatea vaccinurilor de a combate acest virus, lucru care totuşi nu a fost observat până în prezent în cazul niciuneia dintre variantele menţionate.

Responsabila pentru imunizare a OMS, Kate O'Brien, a asigurat că vaccinurile anti-Covid-19 autorizate până în prezent continuă să fie eficace împotriva tuturor variantelor descoperite, mai ales în combaterea cazurilor grave de îmbolnăvire şi a spitalizărilor.