Ungaria va permite începând de marţi intrarea turiştilor ruşi care deţin un certificat de imunitate la Covid-19, a anunţat luni şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto, conform agențiilor MTI și Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Măsura survine ca răspuns la decizia recentă a Rusiei de a relua emiterea de vize turistice şi de afaceri pentru cetăţenii ungari care prezintă un test PCR negativ la coronavirus, a indicat Szijjarto într-o postare video pe Facebook luni dimineaţă.

Potrivit ministrului de externe, decizia guvernului ungar este menită să revigoreze sectorul turistic al ţării, cel mai grav afectat de pandemie.

„Ungaria a fost mereu o destinaţie populară pentru ruşi, iar faptul că turiştii ruşi vaccinaţi pot din nou să viziteze Ungaria va ajuta imens acest sector”, a adăugat Peter Szijjarto, citat de MTI.