Un ''paşaport covid'' pentru acces în interior este aplicat pentru prima dată în regiuni din Spania

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 iulie 2021, 17:24 Actualitate | Coronavirus


Spania
Foto: Profimedia Images
Începând de sâmbătă, pentru a intra în unităţile de alimentaţie publică din localităţile cu o incidenţă mai mare de COVID-19 din regiunea spaniolă Galicia este necesar un aşa-numit ''paşaport covid'', măsură ce se aplică pentru prima dată în Spania după ce alte ţări europene au adoptat-o în diferite circumstanţe, informează EFE, potrivit Agerpres.

Documentul poate fi un certificat de vaccinare împotriva virusului, de trecere prin boală sau un test negativ efectuat în ultimele 72 de ore, pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani din 36 de municipalităţi din această regiune din nord-vestul Spaniei, inclusiv unele dintre principalele sale oraşe.

O altă regiune spaniolă, arhipelagul Insulelor Canare din Oceanul Atlantic, care este una dintre principalele destinaţii turistice ale ţării, va aplica aceeaşi măsură începând de lunea viitoare, în cazul său şi în spaţiile sportive şi culturale închise şi pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani din municipalităţile cu o incidenţă mai mare a bolii.

Ambele regiuni au optat pentru această măsură, deşi guvernul spaniol a subliniat că paşaportul covid este conceput pentru a facilita mobilitatea între ţări, iar aplicarea lui în aceste condiţii de către autorităţile regionale trebuie să fie aprobată legal.

Alte ţări din Europa solicită deja astfel de documente, cum ar fi Portugalia, Franţa şi Grecia, sau plănuiesc să o facă în viitorul apropiat, cum este cazul Irlandei şi Belgiei, în diferite sectoare, inclusiv, în industria hotelieră şi de catering, cinematografe şi teatre, săli de sport şi centre comerciale.

Spania se află într-o situaţie de risc extrem de mare de îmbolnăvire, cu o incidenţă de 677 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele paisprezece zile, mai mult decât dublul celor 250 care marchează acest nivel de risc, şi care este deosebit de ridicat în rândul tinerilor, cu până la 1.883 de cazuri pozitive în rândul celor cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, cu 81.221 de decese şi 4.280.429 de infecţii cumulate de la începutul pandemiei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2874 vizualizari

  • +4 (16 voturi)    
    Arafat & co de abia asteapta exemple negative (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 17:32)

    Gryphus [utilizator]

    ca sa nu spuna ca e ideea lor sa ne lege cu lanturi de pat, or sa spuna ca 'si in alte tari din europa'
  • +7 (17 voturi)    
    Pasaportul covid - scop in sine (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 18:07)

    winston_smith [utilizator]

    Altfel de ce ar introduce o tara cu 97 % acceptare a vaccinului pasaport covid pentru intrari la cinema restaurant, etc? Probabil ca si la 100 % tot vei avea nevoie de certificat… totalitarism!
  • +4 (8 voturi)    
    ca sa vezi, (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 19:47)

    nick1587873340950 [utilizator]

    acuma fac pasi marunti pentru a avunge la acelasi rezultat. Pecine cred ca prostesc ?
  • +1 (11 voturi)    
    sa vedem (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 20:00)

    martel55 [utilizator]

    ce vor mai inventa cand desi nevaccinatii sunt deja considerati cetatenii de categoria a 2a , buni doar sa fie jup-uiti cu taxe, totusi infectiile vor prolifera in randul vaccinatilor care iau de bun ce zic autoritatile si se considera in siguranta...oare ce vor mai inventa atunci?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by