Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vineri utilizarea vaccinului Covid Moderna pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, care devine al doilea vaccin autorizat pentru adolescenții din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, potrivit AFP.

Vaccinuri ModernaFoto: JIM RUYMEN / UPI / Profimedia

„Comitetul EMA pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) a recomandat acordarea unei extensii de indicație pentru vaccinul COVID-19 Spikevax (fostul vaccin Covid-19 Vaccine Moderna) pentru a include utilizarea acestuia la copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani”, a declarat Autoritatea de reglementare europeană într-un comunicat.