Peste jumătate dintre adulţii din UE au fost vaccinaţi complet împotriva Covid-19

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 22 iulie 2021, 19:23 Actualitate | Coronavirus


Centru vaccinare drive thru
Foto: Primaria Municipiului Galati
Două sute de milioane de europeni au fost complet vaccinaţi împotriva Covid-19, adică peste jumătate din populaţia adultă, a anunţat joi Comisia Europeană, care a fixat obiectivul ca 70% dintre adulţi să fie vaccinaţi în această vară, relatează Agerpres.

„Până acum, 200 de milioane de persoane s-au vaccinat complet în Uniunea Europeană”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanț, în cadrul unei conferinţe de presă.

Numărul corespunde „unui procent de 54,7% dintre adulţi” complet vaccinaţi, adică primind cele două doze de vaccin necesare sau una singură în cazul serului de la Johnson & Johnson.

„Avem 68,4% dintre adulţi în UE care au primit deja prima doză”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, care a salutat „aceste progrese extrem de tangibile”.

„În prezent, suntem printre regiunile din lume care au vaccinat cel mai mult. Însă este important ca aceste progrese să fie răspândite într-un mod mai echilibrat pentru a nu exista insule unde virusul să se poată răspândi şi să sufere mutaţii”, a adăugat ea.

Conform datelor oficiale compilate de AFP, puţin peste 440 de milioane de doze de vaccinuri au fost administrate în Uniunea Europeană. Asta înseamnă 98,4 doze la 100 de locuitori, în timp ce în SUA raportul este de 102,4 de doze la 100 de locuitori.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat la 10 iulie că UE dispune de suficiente doze pentru a vaccina "cel puţin 70% din populaţia adultă în această lună".








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1011 vizualizari

  • -2 (12 voturi)    
    În România abia peste 30% (Joi, 22 iulie 2021, 20:04)

    Nyk1 [utilizator]

    Restul sunt în mare parte șoșoci limitați intelectual.
    • 0 (2 voturi)    
      Restul isi dau seama ca e o mare farsa (Vineri, 23 iulie 2021, 9:00)

      MTG [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Restul isi dau seama ca e o mare farsa. Din fericire in Ro suntem majoriti. PS ai internet sub pat?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by