15.201 persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 4.865.795 de persoane vaccinate, 4.705.750 primind și rapelul.

Vaccinare Romania 16 iulieFoto: RO Vaccinare

Astfel, conform informațiilor transmise vineri seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 15.201 doze, dintre care 9.907 ca primă doză și 5.294 ca rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 4.865.795 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri - Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson - și au fost administrate în total 9.200.964 de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8 reacții adverse, dintre care 6 la Pfizer și 2 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 16.717 (1,82/1000 doze administrate). Alte 53 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Click pentru a mări

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021
  • Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică