Reprezentanții sectorului HoReCa din Croația au cerut vineri guvernului să asigure o mai bună implementare a măsurilor sanitare menite să prevină răspândirea coronavirusului în contextul îngrijorărilor legate de creșterea numărului de noi infecții de-a lungul coastei Mării Adriatice, relatează Reuters.

Zona turistica din CroatiaFoto: pxfuel.com

În jur de 20% din Produsul Intern Brut al Croației este generat de turism și, în pofida problemelor pe care pandemia le ridică în continuare acestui sector, oficialii de la Zagreb și agenții economici croați speră ca sezonul estival din acest an să atragă măcar 70% din veniturile încasate în 2019.

„Măsurile epidemiologice aflate în prezent în vigoare în Croația sunt bune însă implementarea lor și controlarea pandemiei sunt discutabile”, afirmă un comunicat semnat de zeci de asociații croate din domeniul HoReCa.

Măsurile anti-epidemice nominal în vigoare în Croația includ obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise și pe mijloacele de transport în comun și interdicția pentru adunări publice mai mari de 100 de persoane fără aprobare din partea autorităților.

Toți participanții la astfel de adunări aprobate trebuie să prezinte dovada vaccinării, un test negativ pentru coronavirus sau un document care să ateste că s-au vindecat de COVID-19.

Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor al Uniunii Europene a marcat joi coasta Adriatică a Croației ca făcând parte din zona de „chilimbar”, însemnând că numărul de infecții cu coronavirusul a crescut în ultimele 14 zile peste pragul de 50 cazuri la suta de mii de locuitori.

Reprezentanții sectorului HoReCa au avertizat în comunicatul remis că dacă situația se va deteriora mai mult vor exista consecințe negative și a cerut penalități mai drastice pentru cei care nu implementează sau respectă corespunzător măsurile aflate în vigoare.

„Trecerea Croației în zona (epidemiologică) roșie ar însemna un sfârșit dramatic pentru sezonul estival în toiul verii”, au afirmat aceștia. În ultimele 7 zile numărul de contagieri cu SARS-CoV-2 depistate în Croația a crescut cu 18% față de săptămâna anterioară.