​14.608 persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 4.836.953 de persoane vaccinate, 4.672.572 primind și rapelul.

Vaccinare Romania 13 iulieFoto: RO Vaccinare

Astfel, conform informațiilor transmise marți seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 14.608 doze, dintre care 9.007 ca primă doză și 5.601 ca rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 4.836.953 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri - Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson - și au fost administrate în total 9.155.837 de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9 reacții adverse, dintre care 5 la Pfizer și 4 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 16.687 (1,82/1000 doze administrate). Alte 60 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021
  • Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică

Click pentru a mări