Prim-ministrul olandez Mark Rutte a recunoscut luni că guvernul său a comis o eroare atunci când a relaxat unele restricţii şi şi-a prezentat scuzele, în contextul în care Olanda înregistrează o creştere bruscă a cazurilor de Covid-19.

Mark RutteFoto: Williem Arriens / Alamy / Profimedia Images

Guvernul a autorizat în urmă cu două săptămâni redeschiderea discotecilor, dar în faţa propagării rapide a variantei Delta, mult mai contagioase, în special în rândul tinerilor, a decis să revină asupra acestei decizii, relatează AFP și Agerpres.

Rutte a anunţat vineri o serie de măsuri pentru contracararea creşterii numărului de contaminări, între care închiderea cluburilor de noapte, iar a restaurantelor la miezul nopţii.

„O eroare de judecată a fost comisă. Ceea ce credeam că este posibil nu era în realitate”, a declarat Mark Rutte în faţa presei la Haga. „Ne pare rău, ne cerem scuze pentru aceasta”, a adăugat şeful executivului.

„O creştere exponenţială a numărului de infecţii, în special în rândul tinerilor de 18-25 de ani”

Peste 8.500 de noi cazuri au fost înregistrate luni, faţă de 500 în urmă cu două săptămâni, o cifră ce egalează valorile record din decembrie. Numărul de spitalizări totuşi nu a crescut în mod semnificativ, contaminările vizându-i îndeosebi pe tineri.

„Numărul de cazuri evoluează mai rapid decât am prevăzut”, constata săptămâna trecută într-o scrisoare adresată parlamentului Comitetul oamenilor de ştiinţă (OMT) care consiliază guvernul.

„Asistăm la o creştere exponenţială a numărului de infecţii, în special în rândul tinerilor între 18 şi 25 de ani”, declara OMT, potrivit căruia, contaminările s-au produs în principal în cluburile de noapte şi în restaurante.

„În afara acestei grupe de vârstă, nu există o creştere evidentă”, precizează OMT.

Organizatorii de evenimente şi de festivaluri s-au declarat „indignaţi” de pasul înapoi făcut de guvern, denunţând o „lovitură fatală” pentru sector.

Aproximativ 80% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, iar 50% - două, după cum a declarat ministrul olandez al sănătăţii vineri.