Dacă întrebi Kremlinul despre obligativitatea vaccinării anti-Covid în Rusia, oficialii îți vor răspunde că ea este voluntară. Însă autoritățile din Moscova au implementat politici care practic nu oferă prea multe de ales angajaților ce lucrează cu publicul, relatează CNN.

Prin RusiaFoto: Profimedia Images/Valery Sharifulin/TASS

Confruntate cu o rată a vaccinării încăpățânat de scăzută, autoritățile din capitala rusă au anunțat în urmă cu o săptămână că 60% din angajații din sectorul serviciilor trebuie să se vaccineze până pe 15 iulie cu cel puțin o doză a unuia dintre vaccinurile anti-Covid aprobate în Rusia.

„Vaccinarea rămâne voluntară”, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Dar deși acesta spune că oricine poate refuza vaccinarea, persoanele în cauză își vor pierde locul de muncă dacă fac asta.

„Dacă un moscovit lucrează în sectorul serviciilor și el trebuie să se vaccineze dar a luat decizia de a nu se vaccina, el pur și simplu trebuie să înceteze să mai lucreze în acel sector. Și dacă vrea asta, el își va căuta un loc de muncă într-un alt loc care nu este legat de acele zone în care este impusă vaccinarea obligatorie”, explică Peskov.

Începând de luni, persoanele sunt obligate în Moscova să prezinte dovada vaccinării, un test PCR negativ sau o dovadă că au fost infectați cu coronavirusul în ultimele 6 luni pentru a putea intra în cafenelele și restaurantele orașului.

Oficialii ruși au ieșit constant la televizor să ofere actualizări despre evoluția pandemiei și situația care din nou se deteriorează rapid în întreaga țară. Imagini îngrijorătoare au început să apară din nou pe platformele social media rusești, arătând suprasolicitarea spitalelor și a sistemului medical.

FOTO: Piero Cruciatti / AFP / Profimedia Images

Noi recorduri de spitalizări și decese

Atât Moscova cât și Sankt Petersburg au raportat luni un număr record de decese cauzate de COVID-19 de la izbucnirea pandemiei, potrivit centrului rusesc pentru combaterea coronavirusului.

În Sankt Petersburg, oraș care găzduiește meciuri la Euro 2020, pacienți internați cu SARS-CoV-2 au ajuns să fie ținuți pe holurile spitalelor pe măsură ce sistemul medical a ajuns din nou la limită din cauza recrudescenței pandemiei.

Imaginile cu ambulanțe care așteaptă în fața sau în parcările spitalelor au început și ele să reapară.

Primarul Moscovei Serghei Sobianin a avertizat luni că presiunea asupra spitalelor crește și în capitală.

„În ultima săptămână am înregistrat noi recorduri pentru numărul de spitalizări, al persoanelor în terapie intensivă și numărul deceselor cauzate de coronavirus”, a declarat acesta, potrivit agenției de stat RIA Novosti.

Deși a fost prima țară care a aprobat un vaccin împotriva coronavirusului, Sputnik V, în luna august a anului trecut, Rusia a rămas cu mult în urma majorității lumii în ceea ce privește rata vaccinării comparativ.

Rusia, o țară cu o populație de aproximativ 146 de milioane de locuitori, a vaccinat până luni 23 de milioane de persoane cu cel puțin o doză a unuia dintre vaccinurile anti-Covid pe care le-a autorizat.

În jur de 16,7 milioane de ruși au fost imunizați în regim complet, potrivit ultimelor date oficiale publicate de guvern săptămâna trecută.

Numărul reprezintă aproximativ 11% din populație. În Statele Unite în jur de 46% din populație a fost vaccinată în regim complet în timp ce în Marea Britanie procentul este în jur de 48%.

Până luni autoritățile ruse au raportat 5.472.941 de infecții cu coronavirusul și 133.893 de decese cauzate de COVID-19 dar se crede că numărul este mult mai mare, în parte datorită modului în care Rusia clasifică decesele cauzate de coronavirus.

FOTO: Sergei Savostyanov / TASS / Profimedia Images

Restricții și în alte regiuni

Însă nu doar autoritățile din capitala rusă au introdus noi restricții.

Guvernatorul regiunii Krasnodar din sudul țării unde se află și faimoasa stațiune Soci de pe malul Mării Negre, a anunțat că începând cu 1 iulie hotelurile vor putea primi doar persoane cu certificat de vaccinare anti-Covid sau care prezintă un test negativ pentru coronavirus și că, de la 1 august, doar călătorii vaccinați se vor putea caza.

Anna Popova, directoarea agenției de protecție a consumatorilor Rospotrebnadzor, a declarat că vaccinarea obligatorie ar putea fi introdusă și în alte regiuni dacă va fi „necesară”.

Una dintre marile probleme cu care se confruntă autoritățile este nivelul de scepticism față de vaccinare. Un sondaj publicat luna trecută de către firma de sondare independentă Levada a arătat că 62% dintre ruși nu vor să se vaccineze cu Sputnik V.

Alexandra Arkhipova, un antropolog social și cercetătoare la universitatea RANEPA din Moscova, a declarat pentru CNN că există „o criză de încredere a oamenilor în instituțiile politice și medicale” și că multe persoane consideră că nu există „informații clare și transparente” despre procesul de vaccinare.

Presa rusă a relatat pe larg despre certificatele de vaccinare false vândute în țară pentru eludarea restricțiilor, unii vânzători oferind și posibilitatea ca datele celor care le cumpără să fie introduse în bazele de date oficiale ale autorităților pentru un preț mai ridicat.

„Senzația constantă că oficialii mint sau îi forțează să se vaccineze, că ascund adevărul despre vaccinuri, îi fac să se simtă îndreptățiți moral să cumpere un certificat de vaccinare fals”, afirmă Arkhipova.