Peste 2.000 de decese din trecut, înregistrate în statistica oficială a morților de COVID-19 în ultima lună / Situația raportărilor zilnice

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 23 iunie 2021, 17:44 Actualitate | Coronavirus


Sectie COVID-19
Foto: Zsolt Szigetvary / PA Images / Profimedia
De aproape o lună, autoritățile raportează în fiecare zi doar câteva decese de COVID-19, cărora li se adaugă, zilnic, zeci sau chiar sute de decese din urmă. Pe 28 mai 2021, în raportarea autorităților apăreau pentru prima dată, pe lângă decesele la zi, și 10 decese "anterioare intervalului menționat, introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate". De la 10 decese din urmă în prima zi, numărul deceselor din trecut raportate zilnic a continuat să crească văzând cu ochii, recordurile fiind 214 (pe 9 iunie) și 256 ( pe 8 iunie). Practic, începând din data de 28 mai și până astăzi au fost raportate 453 de decese de COVID-19 la zi și alte 2.042 de decese "anterioare intervalului".

În acest timp, invers proporțional, numărul deceselor la zi a continuat să scadă, de la o medie de peste 30 la începutul lunii iunie, la doar 4 pe zi în ultimele zile.

Sursa: Graphs.ro

Practic, începând din data de 28 mai și până astăzi au fost raportate 453 de decese de COVID-19 la zi și alte 2.042 de decese "anterioare intervalului".

Potrivit precizărilor autorităților, decesele raportate din urmă sunt din lunile iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie ale anului trecut până în luna mai a anului acesta.


Decese de COVID-19 raportate de autorități în luna iunie + decese din urmă, raportate zilnic:
  • 23 iunie - 11 decese la zi + 150 de decese raportate din urmă (2 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 2 în septembrie 2020, 14 în octombrie 2020, 42 în noiembrie 2020, 42 în decembrie 2020, 6 în ianuarie 2021, 6 în februarie 2021, 23 în martie 2021, 9 în aprilie 2021 și 4 în mai 2021 în județele Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București).
  • 22 iunie - 4 decese la zi + 70 de decese raportate din urmă (unul dintre acestea s-a produs în luna iulie 2020, 1 în octombrie 2020, 10 în noiembrie 2020, 31 în decembrie 2020, 11 în ianuarie 2021, 9 în februarie 2021, 6 în martie 2021 și 1 în aprilie 2021, în județele Argeș, Călărași, Dolj, Harghita, Ilfov, Olt, Satu Mare și Municipiul București).
  • 21 iunie - 4 decese la zi + 61 de decese raportate din urmă (unul dintre acestea s-a produs în luna mai 2020, 1 în august 2020, 3 în octombrie 2020, 48 în noiembrie 2020, 6 în decembrie 2020 și 2 în martie 2021, în județele Argeș, Botoșani, Harghita și Maramureș).
  • 20 iunie - 2 decese + 16 decese raportate din urmă (3 dintre acestea s-au produs în luna noiembrie 2020, 3 în decembrie 2020 și 10 în aprilie 2021, în județele Argeș și Ialomița).
  • 19 iunie - 6 decese la zi + 90 de decese raportate din urmă (3 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 3 în august 2020, 3 în octombrie 2020, 22 în noiembrie 2020, 18 în decembrie 2020, 8 în ianuarie 2021, 6 în februarie, 15 în martie 2021, și 12 în aprilie 2021, în județele Argeș, Brașov, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Ilfov și Municipiul București).
  • 18 iunie - 6 decese la zi + 91 de decese raportate din urmă (5 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 12 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 20 în ianuarie 2021, 8 în februarie, 14 în martie 2021, și 13 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Dolj, Galați, Hunedoara, Ilfov și Municipiul București).
  • 17 iunie - 5 decese la zi + 82 de decese raportate din urmă (6 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 32 în noiembrie 2020, 21 în decembrie 2020, 6 în ianuarie 2021, 4 în februarie 2021, 4 în martie 2021, 7 în aprilie 2021, 1 în mai 2021 și 1 în iunie 2021, în județele Argeș, Arad, Dolj, Galați, Giurgiu, Olt, Prahova, Suceava și Municipiul București).
  • 16 iunie - 18 decese la zi + 53 de decese raportate din urmă (4 dintre acestea s-au produs în luna august 2020, 1 în septembrie 2020, 4 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 4 în decembrie 2020, 11 în martie 2021, 13 în aprilie 2021 și 7 în mai 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Iași, Mureș și Sibiu).
  • 15 iunie - 10 decese la zi + 86 de decese raportate din urmă (2 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 1 în august 2020, 1 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 15 în luna ianuarie 2021, 11 în februarie, 19 în martie 2021, 5 în aprilie 2021 și 4 în mai 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Harghita, Ialomița, Iași și Olt).
  • 14 iunie - 10 decese la zi + 17 decese raportate din urmă (4 dintre acestea s-au produs în luna ianuarie 2021, 8 în februarie și 5 în martie 2021, în județele Dolj, Iași și Olt).
  • 13 iunie - 9 decese la zi + 21 de decese raportate din urmă (un deces s-a produs în luna octombrie 2020, 8 în noiembrie 2020, 4 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 4 în martie 2021 și 3 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Olt și Iași).
  • 12 iunie - 5 decese la zi + 118 decese raportate din urmă (un deces s-a produs în luna iulie 2020, 4 în august 2020, 4 în septembrie 2020, 6 în octombrie 2020, 12 în noiembrie 2020, 31 în decembrie 2020, 21 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 23 în martie 2021, 7 în aprilie 2021 și 7 în mai 2021, în județele Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vâlcea).
  • 11 iunie - 20 de decese la zi + 130 de decese raportate din urmă (37 de decese s-au produs în noiembrie 2020, 30 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 11 în februarie 2021, 32 în martie 2021 și 15 în aprilie 2021, în județele Argeș, Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Gorj, Iași, Sibiu, Timiș și Vâlcea).
Sursa: Graphs.ro
  • 10 iunie - 24 de decese la zi + 124 de decese raportate din urmă (un deces s-a produs în iunie 2020, 2 în iulie 2020, 3 în august 2020, 2 în septembrie 2020, 9 în octombrie 2020, 42 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 1 în februarie 2021, 35 în martie 2021 și 8 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Hunedoara, Iași, Olt, Sibiu, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București).
  • 9 iunie - 14 decese la zi + 214 decese raportate din urmă (un deces s-a produs în iunie 2020, 1 în iulie 2020, 2 în august 2020, 4 în septembrie 2020, 10 în octombrie 2020, 56 în noiembrie 2020, 40 în decembrie 2020, 30 în ianuarie 2021, 21 în februarie 2021, 33 în martie 2021 și 16 în aprilie 2021, în județele Alba, Argeș, Arad, Cluj, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Municipiul București).
  • 8 iunie - 21 de decese la zi + 256 de decese raportate din urmă (2 decese s-au produs în iunie 2020, 3 în august 2020, 1 în septembrie 2020, 24 în octombrie 2020, 68 în noiembrie 2020, 38 în decembrie 2020, 33 în ianuarie 2021, 28 în februarie 2021, 39 în martie 2021 și 20 în aprilie 2021, în județele Arad, Argeș , Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București).
  • 7 iunie - 16 decese la zi + 47 de decese raportate din urmă (6 decese s-au produs în luna septembrie 2020, 26 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 3 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 1 în aprilie 2021, în județele Bihor, Cluj, Neamț și Vâlcea).
  • 6 iunie - 8 decese la zi + 82 de decese raportate din urmă (2 decese s-au produs în luna iulie 2020, 7 în luna august 2020, 13 în septembrie 2020, 14 în octombrie 2020, 27 în noiembrie 2020, 13 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județele Arad, Bihor, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț și Vâlcea).
  • 5 iunie - 35 de decese la zi + 78 de decese raportate din urmă (un deces s-a produs în luna august 2020, 3 în octombrie 2020, 11 în noiembrie 2020, 6 în decembrie 2020, 3 în ianuarie 2021, 13 în februarie 2021, 20 în martie 2021, 21 aprilie 2021, în județele Arad, Gorj, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Sălaj, Suceava, Timiș, Ilfov).
  • 4 iunie - 20 de decese la zi + 93 de decese din urmă (8 decese s-au produs în luna octombrie 2020, 24 din noiembrie 2020, 11 din decembrie 2020, 22 din ianuarie 2021, 3 din februarie 2021, 5 din martie 2021, 9 din aprilie 2021, 11 din mai 2021, în județele Bihor, Brașov, Gorj, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Timiș, Tulcea și Municipiul București).
  • 3 iunie - 16 decese la zi + 68 de decese din urmă (4 decese s-au produs în luna octombrie 2020, 12 din noiembrie 2020, 12 din decembrie 2020, 9 din ianuarie 2021, 15 din februarie 2021, 1 din martie 2021, 15 din aprilie 2021, în județele Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov și Municipiul București).
  • 2 iunie - 36 de decese la zi + 26 de decese raportate din urmă (un deces s-a produs în luna septembrie 2020, 3 în luna octombrie 2020, 5 în luna noiembrie 2020, 14 în luna decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021 și 1 în februarie 2021, în județele Botoșani, Călărași și Hunedoara).
  • 1 iunie - 35 de decese la zi + 6 decese raportate din urmă (4 dintre decese s-au produs în luna ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, toate în județul Bacău).
  • 31 mai - 31 de decese la zi + 5 decese raportate din urmă (unul dintre decese s-a produs în luna octombrie 2020, 3 în decembrie 2020, 1 în luna ianuarie 2021, toate în județul Bacău).
  • 30 mai - 22 de decese la zi + 7 decese raportate din urmă (unul dintre decese s-a produs în luna august a anului 2020, 1 în septembrie 2020, 2 în noiembrie 2020, 1 în luna martie 2021 și 2 în luna aprilie a acestui an, în județele Bacău și Neamț).
  • 29 mai - 32 de decese la zi + 41 de decese raportate din urmă (unul dintre decese s-a produs în luna august a anului 2020, 1 în septembrie 2020, 3 în octombrie 2020, 15 în noiembrie 2020, 5 în decembrie 2020, 3 în luna ianuarie 2021, 4 în februarie 2021, 7 în luna martie 2021 și 2 în luna aprilie a acestui an - nu au fost precizate județele).
  • 28 mai - 33 de decese la zi + 10 decese raportate din urmă (unul dintre decese s-a produs în luna noiembrie a anului 2020, 1 în luna ianuarie 2021, 2 în luna martie 2021 și 6 în luna aprilie a acestui an - nu au fost precizate județele).

Spital COVID-19

De unde vin miile de decese raportate din urmă? Ce spune un raport al Ministerului Sănătății și ce spunea Vlad Voiculescu


Pe 14 mai, Ministerul Sănătății făcea public raportul privind raportarea deceselor COVID-19 în România. Documentul arăta că în platforma Corona forms au fost raportate în 2020 un total de 16.120 de decese de COVID-19, iar în platforma alerte.ms.ro, 18.988. Până la 31 martie 2021 însă, diferențele de raportare se măreau consistent: 31.132 de decese raportate în alerte.ms.ro și 23.931 în Corona forms. Practic, o diferență de peste 7.000 de decese.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății

"Pentru aceeași perioadă, în sistemul de supraveghere (Corona forms) s-au înregistrat 16120 de decese (în anul calendaristic 2020), iar în alerte.ms.ro. s-au inregistrat 18.948 de decese", se arată în raport.

Ministerul Sănătății a început să lucreze la acest raport după ce fostul ministru Vlad Voiculescu a declarat public, după demiterea sa de la conducerea instituției, că are suspiciuni că decesele de COVID-19 sunt subraportate, după ce a văzut cifre în acest sens.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8278 vizualizari

  • +3 (33 voturi)    
    Idee (Miercuri, 23 iunie 2021, 17:50)

    Mazeta [utilizator]

    Poate ar mai trebui înființată o platformă, care să le verifice pe primele două. Bănuiala mea este că nici platoforma penelistă, nici cea useristă nu furnizează datele corecte.
  • -7 (27 voturi)    
    Cine sunt oamenii acestia decedati? (Miercuri, 23 iunie 2021, 18:57)

    galeo [utilizator]

    Exista? Au un nume?
    • +6 (26 voturi)    
      Ești sănătos la cap? (Miercuri, 23 iunie 2021, 19:12)

      Dogul [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Dar tu de viața privată a unei persoane nu ai auzit? Sunt statistici, se anunță cifre. Nu fi șoșoc. Zici și tu că aia din Italia care ziceau că sicriele arătate la tv sunt goale. Auzi la el ca vrea nume de mort. Cap macabru.
    • +9 (25 voturi)    
      sunt (Miercuri, 23 iunie 2021, 19:32)

      Zero_Kelvin [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      oameni care au avut covid, s-au internat cu covid, au ajuns la ATI cu covid dar... au murit de non-covid ! Oameni scosi din spitale pe pile de partid ca sa fie inmormantati cum se cuvine. Cunosc cazuri cu nume prenume.
    • +1 (15 voturi)    
      SECU controleaza sistemul si ei nu dau explicatii (Miercuri, 23 iunie 2021, 20:04)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      nu cred ca exista o dovada mai clara ca asta ca securistii sunt in control si nu vor sa dea explicatii pt vreo eroare.

      intr-o tara normala ar fi venit ministrul sanatatii si ar fi spus:

      MEDICII care au facut aceste raportari, din motive de neatentie - nestiinta etc, au raportat gresit DECESELE a 7544 de romani.

      NE CEREM SCUZE pt aceasta eroare !

      Dar nimic din ceea ce e normal, doar incercarea de ascundere a mortilor noapte a ca hotii, sau ca PSD-istii.
    • -3 (15 voturi)    
      ! (Miercuri, 23 iunie 2021, 20:13)

      tudorr [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Am eu 3 rude decedate, maimutoiule! Mai sunteti multi?
    • 0 (14 voturi)    
      sigur (Miercuri, 23 iunie 2021, 21:02)

      levierul [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Chiar nu cunosti niciun caz de decedat de Covid?
      Eu stiu de la tineri pana la batrani.

      Bine, cred ca e cumva la misto pus comentul. Desi mai sunt unii care voteaza hoti pentru ca ei sunt analfabeti
    • -3 (13 voturi)    
      sunt oameni care au murit (Miercuri, 23 iunie 2021, 21:37)

      aero [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      si pentru ca cineva doreste, sunt trecuti la covid retroactiv (si acel cineva, are avantaje - politice sau/si materiale).
      Poate trebuie reinmormantati?!
      Si eu stiu foarte multi oameni care au murit de alte boli si au fost trecuti la covid, ca sa dea bine - pentru bani! Si cred ca e posibil si invers sa se intample.. E Ro!
  • +5 (19 voturi)    
    reparatia (Miercuri, 23 iunie 2021, 19:25)

    ber [utilizator]

    Sa-l puna inapoi pe Voiculescu! Sau macar sa-si faca Catzu mea culpa!
    • 0 (10 voturi)    
      mortii cu mortii, ... (Miercuri, 23 iunie 2021, 21:03)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui ber

      Ba, mai bine sa puna mortii la loc! S -iau gasit sa apara acum, ca sa ne tulbure vacantele si razboaiele din coalitie!
    • 0 (2 voturi)    
      Nu mi-aș face griji de vv (Joi, 24 iunie 2021, 7:02)

      muvis [utilizator] i-a raspuns lui ber

      Dar coaliția asta ar trebui să-l schimbe pe Câtu împreună cu Câmpeanu și Bode. Au eșuat lamentabil la reforma educației.
  • 0 (10 voturi)    
    Toata balmajeala asta... (Miercuri, 23 iunie 2021, 20:13)

    justin puscasu [utilizator]

    are darul de a compromite definitiv orice incredere in comunicarile Grupului de Comunicare Strategica si Foarte Importanta.
    AStept cu interes si explicatiile despre cum s-au cheltuit 20 miliarde de EURO imprumutati in lupta crancena cu pandemia.
  • -3 (7 voturi)    
    autoritățili răportează (Miercuri, 23 iunie 2021, 20:22)

    di livio [utilizator]

    da cui răportează autoritățili?...autoritățili răportează tăt la autorități, că n-au cui altcuiva, nu-ntere pă nime...probabil geceseii răportează la cenesui și invers, e scrofuloși la datorie...numa cu răportărili deceselor de nosocomiale nu e scrofuloși la datorie apeviștii gecesei și cenesui, nu, aclo nu răportează...n-a murit nime în România din cauza la nosocomiale sau medicație greșită, nu s-a răportat...tăți e morți de covrig
  • +2 (18 voturi)    
    In curand mortii de covid vor depasi 100% (Miercuri, 23 iunie 2021, 21:02)

    Parzivall [utilizator]

    Mare atentie.
    • +1 (11 voturi)    
      Sigur? (Miercuri, 23 iunie 2021, 21:09)

      Omul apucat de ras [utilizator] i-a raspuns lui Parzivall

      Sau poate vor fi inregistrate decese din viitor.
    • -2 (14 voturi)    
      Forta usr!? (Miercuri, 23 iunie 2021, 21:39)

      aero [utilizator] i-a raspuns lui Parzivall

      Nu credeam sa ajung sa pun egal intre usr si psd...In curand cazuri din 2019 - totul pentru vv..
    • +5 (7 voturi)    
      E ca-n bancul comunist (Joi, 24 iunie 2021, 5:17)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui Parzivall

      Toți șefii din agricultură se înghesuiau să raporteze j-de mii de hactare arate. Când s-au adunat toate suprafețele raportate a ordonat ministerul agriculturii: „Opriți imediat aratul că deja s-a depășit suprafața țării!”
  • +5 (7 voturi)    
    ce facem cu Voiculescu? (Joi, 24 iunie 2021, 5:02)

    Barbaneagra [utilizator]

    Il bagam la puscarie pentru tainuire?
    Facem, sau nu, comisia parlamentara, care oricum il va demite din nou?
    Votam cu doua maini PNL pentru atacurile impotriva "iresponsabilului" de la Sanatate care baga strambe despre morti in plus aiurea?
  • +3 (7 voturi)    
    pai daca asa e directiva europeana (Joi, 24 iunie 2021, 6:16)

    gigilu [utilizator]

    care e perfect aliniata cu aia mondiala in care molima e folosita ca unealta de control. Normal ca se numara tot ce pica.Trebuie sa iasa numerele ca altfel se supara sefii.
  • +4 (6 voturi)    
    Decese neinregistrate (Joi, 24 iunie 2021, 11:03)

    Maud [utilizator]

    Saracul Voiculescu avea dreptate, cand a spus ca exista diferente de ordinul miilor toata lumea a sarit de cur in sus, pardon de expresie. Adevarul supara rau in tara asta, iti pierzi functia daca spui lucrurile pe fatza. Adevarul supara pentru ca demonstreaza cum nu se poate mai clar incompetenta, lenea, iresponsabilitatea acestui minunat popor mioritic.
    • 0 (0 voturi)    
      se vede acum mai tare impostura (Joi, 24 iunie 2021, 16:27)

      muvis [utilizator] i-a raspuns lui Maud

      Aveti dreptate cu VV, dar greseala majora a diletantului catu, nu a fost vv, ci secretarul de stat, doctor, si expert recunoscut, si epidemiolog, Moldovan.
      Apoi la 1 ora dupa mizeria facuta, a venit sa ceara medic la minister ca-i epidemie. Iese nestiinta, diletantismul, nepotrivirea prin toti porii lui.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by