Medicii din Bulgaria, printre principalii sceptici cu privire la vaccinurile anti-Covid / Doar 20% din medici sunt vaccinați

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 23 iunie 2021, 0:46 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Bulgaria
Foto: RRphoto / Alamy Profimedia Images
Coordonatorul laboratorului din cadrul Universităţii din Berna, dr. Asparuh Iliev, a precizat că medicii din Bulgaria se numără printre principalii sceptici cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19, relatează BNR, potrivit Rador.

"Uniunea Medicilor din Bulgaria (BLS) trebuie să-şi strângă rândurile. Este inadmisibil ca printre medici să existe doar 20% de persoane vaccinate. Este foarte trist şi suntem campioni în acest sens. Nu am nicio explicaţie şi pentru mine este ciudat acest lucru", a comentat Iliev.

În ceea ce priveşte cercetările recente efectuate de un laborator din Bulgaria asupra anticorpilor după infectarea cu virusul SARS-CoV-2, care arată că 43% din populaţia bulgară a avut contact cu coronavirusul, Iliev a menţionat că nu se poate conta pe astfel de date. Potrivit specialistului, studiul ar trebui să cuprindă persoanele care nu au apelat la laborator din cauza suspiciunilor că sunt bolnave sau au o altă problemă de sănătate. Numărul ascuns al celor care au contractat virusul poate fi stabilit din probe aleatorii de la persoane care nici măcar nu au ştiut că sunt bolnave.

Expertul bulgar şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că procentul de 43% este "nerealist de mare" şi ar putea fi folosit de mulţi dintre cei care vor să susţină ideea că nu sunt necesare mai multe măsuri şi că vaccinarea este mai mult decât suficientă.

"Mă tem foarte mult că viitoarele alegeri ne vor pune în situaţia ca anumite partide care folosesc conceptul şi strategia anti-COVID şi anti-vaccin ca bază a campaniei lor electorale să aibă o abordare destul de neserioasă a bolii, iar acest lucru va fi o problemă la toamnă şi iarnă. Pentru ca rezultatul să fie reprezentativ, este necesar să fie studiat un anumit număr de persoane din toate regiunile ţării. Pentru a şti cu adevărat cât de mult suntem ameninţaţi de următorul val, este necesar ca acest studiu să fie realizat conform tuturor regulilor", a adăugat Asparuh Iliev.

În ceea ce priveşte cazul depistat în aprilie al variantei Delta a virusului în Bulgaria, specialistul a menţionat că acest prim caz este doar suprafaţa aisbergului.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2511 vizualizari

  • -4 (6 voturi)    
    O dezbatere complicată, dar ce este mai bine? (Miercuri, 23 iunie 2021, 6:30)

    BEDE [utilizator]

    Dacă atât de mulți medici nu se vaccinează, poți oare presupune că toți mediii care nu s-au vaccinat sunt niște proști sau cumva niște fanatici cu credințe aiuristice că vaccinul ar fi semnul fiarei? Dar, pe de altă parte, nici cei care au făcut cercetările și au ajuns să dea în producție vaccinul nu sunt niște proști. Și este și absurd să crezi că acei cercetători ar fi toți niște criminali. Doar ce interes ar avea ei să facă rău la sute de milioane și miliarde de oameni? Sigur că voiau să facă bine. Dar au reușit oare să facă ceva eficient? Deocamdată se poate vedea că, după ce s-au vaccinat niște sute de miliaone de oameni, în general nu sut efecte rele. Rămâne de văzut și cât de eficient va fi Dacă cei care au fost vaccinați nu se vor mai îmbolnăvi atunci când se vor ridica toate restricțiile.
    Dar ce să faci? Cred că este mai bine să te vaccinezi, dar de preferință cu un vaccin produs în USA sau UE, care sigur a fost testat mai cu grijă. De preferință Pfizer sau Moderna. Pentru că altfel nu se știe cât de greu poate fi lovit cineva de COVID și alt mijloc de prevenție mai bun decât vaccinul nu există.
    Și sigur că vaccinurile vor evolua dacă și virușii vor evolua.
    • -5 (7 voturi)    
      Ca si drumul catre iad, (Miercuri, 23 iunie 2021, 8:21)

      axxa [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      pavat cu bune intentii, si cercetatorii au pornit de la dorinta de a scoate ceva care sa rezolve prooblema pandemiei, nu ma indoiesc. Nu cred insa ca in final, daca rezultatele obtinute nu au fost chiar cele scontate, s-au cramponat de aceasta. Ideea primordiala era sa faca bani si la asta nu puteau renunta, asa ca au dat drumul vaccinului chiar si daca efectele slabe.
    • 0 (0 voturi)    
      Risc/beneficiu (Miercuri, 23 iunie 2021, 12:49)

      Atoatestiutorul [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Poate ca asta e rationalul si la ei. Eu de exemplu nu ma vaccinez pentru ca riscurile la categoria mea de varsta este mai mic decat atunci cand ies cu motocicleta la plimbare (ceea ce fac). Deci nu am chef. In schimb, parintii mei la cei 70 ani s-au vaccinat la indemnul meu (desi nu mai au de gand sa o faca cu boostere si alte follow ups). Deci sunt 2 situatii diferite abordate diferit. Asta nu ma face pe mine mai iresponsabil ci ma bazez pe logica. Problema e ca virusul nu dispare nici daca ne vaccinam toti odata pentru ca este zoonotic si sunt multe specii de animale care il poarta oricum. Asa ca...pregatiti-va.
  • -2 (2 voturi)    
    LOL! (Miercuri, 23 iunie 2021, 12:12)

    JustinCase [utilizator]

    Titlu de stire: "Cercetatorii bulgari au descoperit leacul anti-covid: infuzia de castraveciornîi”.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by