O eficienţă de doar 47% împotriva cazurilor Covid: prea puțin. „Eşecul” vaccinului CureVac, bazat pe tehnologia ARN messenger, la fel ca cele produse de Pfizer și Moderna, nu numai că a redus la jumătate valoarea acțiunilor companiei farmaceutice germane care îl produce (prăbuşirea în bursă a fost de 50,6%), dar a pus în dificultate şi Uniunea Europeană, care, cu CureVac spera să accelereze semnificativ campania de vaccinare, potrivit Rador care citează La Stampa.

Vaccinul anti-Covid CureVacFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

În data de 17 noiembrie 2020, UE a semnat, în numele celor 27 de state membre, un acord preliminar de cumpărare pentru 225 de milioane de doze de CureVac care urmau să fie furnizate „de îndată ce siguranța și eficacitatea vaccinului împotriva Covid-19 vor fi demonstrate”. Ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat. „Ne aşteptam la rezultate mai solide”, a admis CEO-ul laboratorului, Franz-Werner Haas, "însă am constatat că este greu să obținem o eficacitate ridicată cu această gamă de variante fără precedent".

CureVac a început dezvoltarea vaccinului în ianuarie 2020, simultan cu laboratoarele BioNTech / Pfizer și Moderna, primii care au obținut undă verde pentru a-și comercializa produsul de la autoritățile de reglementare. După cum s-a menționat, Europa a decis să se concentreze pe vaccinul german, motiv pentru care acordul preliminar de cumpărare a inclus și opțiunea de a furniza încă 180 de milioane de vaccinuri. Iar în Italia erau așteptate 30,2 milioane de doze.

Din păcate lucrurile nu se vor opri aici. Incertitudinea privind contractul se va reflecta şi asupra împrumuturilor încasate de compania germană și alocate de Uniunea Europeană și de guvernul de la Berlin. La 6 iulie, CureVac a semnat un acord de împrumut de 75 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții, care viza dezvoltarea și producerea de vaccinuri. Pentru acelaşi scop, Germania a alocat CureVac 252 milioane de euro în cadrul unui program extraordinar instituit de Ministerul Cercetării.

Acum, Comisia Europeană, înainte de a decide ce să facă cu contractul semnat cu CureVac, trebuie „să aștepte finalizarea studiilor și evaluării EMA, dar contractul conține câteva clauze de reziliere legate de autorizarea Agenției Europene pentru Medicamente”, a anunţat Stefan De Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei.

"Cu aceste date, aventura CureVac a luat sfârşit", a comentat pentru AGI farmacistul Silvio Garattini, președintele Institutului Mario Negri.