Vaccinarea antiCOVID în România: Doar 12.500 de persoane vaccinate cu prima doză în ultima zi / Vaccinul Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză, din nou mai popular ca Pfizer

de C.V.     HotNews.ro
Joi, 17 iunie 2021, 18:04 Actualitate | Coronavirus


Vaccinul Johnson & Johnson
Foto: Bruce Cotler / Zuma Press / Profimedia
În ultimele 24 de ore au fost administrate 29.001 doze de vaccin, dintre care 19.916 - Pfizer, 6.884 - Johnson&Johnson, 1.410 - Moderna şi 792 - AstraZeneca, a anunțat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. CNCAV arată că, în acelaşi interval, 12.504 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, dintre acestea majoritatea (6.884) alegând varianta de vaccin Johnson & Johnson, pentru a patra zi la rând.

De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020 și până acum au fost administrate 8.661.632 de doze unui număr de 4.606.652 de persoane, dintre care 312.078 au primit o doză şi 4.294.484 au primit şi pe cea de-a doua.

De remarcat că în ultima zi cel mai administrat vaccin ca primă doză a fost serul Johnson&Johnson (care se administrează sub formă de o singură doză), în timp ce vaccinul Pfizer, până acum cel mai popular, a fost administrat ca primă doză la doar 5.328 de persoane. Este astfel cea de-a patra zi la rând când serul Johnson&Johnson reprezintă mai mult de jumătate din totalul vaccinurilor administrate.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18 reacţii adverse - 1 de tip local şi 17 de tip general.

Conform CNCAV, 145 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.












Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1524 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Chestia cu J&J - ca să fie acolo... (Vineri, 18 iunie 2021, 7:23)

    BEDE [utilizator]

    Cred că aceia care se vaccinează cu J&J o fac pentru că este mai comod, fiind doar o singură dată, și vor să obțină certificat că s-au vaccinat ca să poată călători.
    Altfel, am impresia că nu este atât de eficient ca Pfizer sau Moderna, la care însă trebuie două doze pentru a fi consemnat că ai fost vaccinat.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by