Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat de urgenţă, marți, vaccinul chinezesc anti-Covid-19 Sinovac, a anunţat agenţia ONU într-un comunicat de presă.

Vaccinul Coronavac al SinovacFoto: Amphol Thongmueangluang/SOPA I / Shutterstock Editorial / Profimedia

Comitetul de experţi în vaccinuri al OMS a recomandat acest vaccin cu două doze la intervale de două până la patru săptămâni pentru persoanele cu vârste de la 18 ani, scrie News.ro.

Este al doilea vaccin chinezesc care obţine undă verde din partea OMS, ceea ce permite integrarea lui în dispozitivul internaţional COVAX al distribuirii de seruri anti-Covid în special în ţările defavorizate.

„Lumea are nevoie disperată de noi vaccinuri anti-Covid pentru a face faţă inegalităţilor din toată lumea”, a declarat doctorul Mariangela Simao.

OMS a omologat deja Sinopharm, fabricat la Beijing, pe 7 mai.

Eficienţa Sinovac este de 51% pentru prevenirea cazurilor de Covid simptomatice, dar 100% pentru evitarea celor mai grave cazuri şi spitalizările, pe populaţia testată, precizează OMS. Eficienţa pentru persoanele de peste 60 de ani nu a putut fi evaluată.

Sinovac este deja folosit în 22 de ţări şi teritorii, potrivit datelor colectate de AFP.

În afară de China, este folosit în Tunisia, Chile, Brazilia, Indonezia, Mexic, Thailanda şi Turcia.