​Un maraton de vaccinare pentru copii are loc astăzi și mâine, la nivel național, pentru a marca Ziua Copilului. Doar tinerii cu vârsta între 16 și 18 ani se pot vaccina în cadrul maratonului, iar imunizarea se face cu vaccinul Pfizer, singurul aprobat deocamdată pentru această grupă de vârstă. Și vaccinarea cu Pfizer a copiilor între 12 și 15 ani a fost autorizată vineri de Agenția Europeană a Medicamentului și va începe și în România în câteva zile, însă după maraton, deoarece procedurile birocratice durează, au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării împotriva COVID-19.

VaccinareFoto: Samuel Fernández/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ce grupe de vârstă pot participa la maratonul vaccinării pentru copii din 1 iunie

Doar tinerii care au împlinit 16 ani se vor putea vaccina în cadrul Maratonului de vaccinare din 31 mai - 1 iunie și numai cu vaccinul Pfizer, singurul autorizat pentru această grupă de vârstă.

Maratonul de vaccinare din perioada 31 mai - 1 iunie este organizat la nivel național, iar tinerii între 16 și 18 ani se pot prezenta la centrele de vaccinare cu Pfizer însoțiți obligatoriu de un aparținător - tutorele legal, părinte sau bunic.

Tinerii între 16 și 18 ani care ratează maratonul de vaccinare se pot vaccina, de asemenea, în orice centru de vaccinare din țară unde este folosit vaccin Pfizer, fără programare.

Copiii vor fi vaccinați cu Pfizer

Tinerii între 16 și 18 ani care se prezintă la maraton vor fi vaccinați cu serul produs de Pfizer-BioNTech, singurul vaccin autorizat până în acest moment, în lume, pentru această categorie de vârstă.

Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat, vinerea trecută, vaccinul Pfizer-BioNTech și pentru grupa de vârstă 12-15 ani, după ce, anterior, vaccinul fusese autorizat și în Statele Unite pentru această categorie de vârstă.

După ce Agenția Europeană a Medicamentului a dat undă verde folosirii vaccinului la grupa de vârstă 12-15 ani, fiecare țară europeană în parte trebuie să parcurgă o serie de proceduri birocratice pentru a începe vaccinarea la această categorie de vârstă.

În România, formalitățile vor dura câteva zile, astfel că vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani nu este posibilă la maratonul din 31 mai - 1 iunie.

În schimb, vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani ar putea începe în zilele de după maraton, săptămâna aceasta, după ce toate formalitățile birocratice vor fi puse la punct, au explicat pentru HotNews.ro reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Câți copii s-au vaccinat până acum în România

Până în acest moment, doar adolescenții cu vârsta între 16 și 18 ani s-au putut vaccina în România.

În total, 54.323 de tineri din categoria de vârstă 16-18 ani s-au vaccinat cu schema completă (două doze), iar 44.435 cu prima doză, arată datele prezentate zilele trecute de reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

În categoria de vârsta 16-18 ani mai intră alți 720.919 tineri care nu s-au vaccinat până în acest moment, potrivit datelor prezentate de autorități.

Care sunt cele mai frecvente reacții adverse la vaccinul Pfizer

Ca în cazul oricărui vaccin, după administrarea serului Pfizer pot apărea reacții adverse, însă de cele mai multe ori acestea sunt unele ușoare și comune și trec de la sine.

În România nu s-au înregistrat, până în acest moment, reacții severe la vaccin, arată datele oficiale prezentate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Reacţii adverse frecvente după vaccinul Comirnaty, produs de Pfizer-BioNTech:

  • durere sau umflătură la locul injectării
  • oboseală
  • durere de cap
  • dureri musculare
  • frisoane
  • febră
  • dureri articulare.

Reacţii adverse puțin mai frecvente după vaccinul Comirnaty (Pfizer):

  • roșeață la locul injectării
  • greață
  • ganglioni limfatici măriți
  • senzație de rău
  • durere la nivelul membrelor
  • insomnie