​88,5% dintre lucrătorii din domeniul sănătății și social din România - spitale, ambulanță, personalul implicat în campania de vaccinare, farmaciști și personal de laborator, angajați ai centrelor rezidențiale sau personal care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, atât din sistemul public, cât și din cel privat - s-au vaccinat anti-COVID-19 până în acest moment, arată datele transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea și Institutul Național de Sănătate Publică, la solicitarea HotNews.ro. Printre spitalele mari din țară și din Capitală, există surprize plăcute - Spitalul Județean Cluj, Spitalul Bagdsar Arseni din București sau Spitalul Județean Timișoara - cu o mare parte dintre angajați vaccinați, dar și surpize mai puțin plăcute - la Spitalul Universitar din București, peste jumătate dintre angajați nu s-au vaccinat.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Important de subliniat este că o parte dintre angajații încă nevaccinați din spitale au trecut prin boală și au în acest moment anticorpi, așa că au amânat administrarea vaccinului, dar se vor vaccina în viitorul apropiat.
  • În alte cazuri însă, sunt și angajați care refuză vaccinul. Managerii spitalelor sunt neputincioși: vaccinarea nu este obligatorie prin lege, așa că niciun angajat nu poate fi constrâns să se vaccineze.

322.083 de angajați din domeniul sănătății și social s-au vaccinat, dintre care 311.369 cu ambele doze, arată datele transmise de CNCAV la solicitarea HotNews.ro. Un procent de 88,5% din total:

Cum arată situația la câteva dintre cele mai mari spitale din țară și din București

Cum Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea și Institutul Național de Sănătate Publică au comunicat HotNews.ro o situație la nivel de țară, nu defalcată pe spitale, HotNews.ro a stat de vorbă cu reprezentanții unora dintre cele mai mari spitale din Capitală și din țară.

Am descoperit surprize plăcute - spitale unde o mare parte dintre angajați s-au vaccinat, precum Spitalul Județean Cluj, Spitalul Bagdsar Arseni din București sau Spitalul Județean Timișoara - dar și surprize mai puțin plăcute - spre exemplu, la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, mai puțin de jumătate dintre angajați s-au vaccinat.

Important de subliniat este că o parte dintre angajații încă nevaccinați din spitale au trecut prin boală și au în acest moment anticorpi, așa că au amânat administrarea vaccinului.

În alte cazuri însă, sunt și angajați care refuză vaccinul. Managerii spitalelor sunt neputincioși: vaccinarea nu este obligatorie prin lege, așa că niciun angajat nu poate fi constrâns să se vaccineze.

Spitalul Județean Cluj

Spitalul Județean Cluj și Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni din București - cel mai mare procent de angajați vaccinați

  • Spitalul Județean Cluj

Spitalul Județean Cluj are cel mai mare procent de angajați vaccinați dintre spitalele consultate de HotNews.ro - în jur de 85% dintre angajați s-au vaccinat, arată datele puse la dispoziție de reprezentanții unității sanitare, la solicitarea HotNews.ro.

Spitalul Județean Cluj are în total 3.392 de angajați, dintre care 2.873 s-au vaccinat.

Dintre cei vaccinați, 1.075 sunt medici, cărora li se adaugă 266 de medici rezidenți, 830 sunt asistente medicale, 388 personal medical auxiliar, 14 alt personal medical, iar 300 personal nemedical.

Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni

  • Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni din București

Într-o situație similară este și Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni din Capitală.

Aproximativ 83% dintre angajații Spitalului de Urgență Bagdasar Arseni s-au vaccinat, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Florin Bica, pentru HotNews.ro.

Spitalul Județean Timișoara: "Nu am avut refuzuri de vaccinare de la angajați"

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" din Timişoara are și el un procent de invidiat de angajați vaccinați: 88% dintre medici și 78% din numărul total de 4.600 de angajați, personal medical și nemedical, s-au vaccinat, a declarat pentru HotNews.ro medicul Raul Pătrașcu, managerul unității medicale.

"În general, nu am avut refuzuri de vaccinare de la angajați care nu au trecut prin boală. Majoritatea celor încă nevaccinați sunt persoane care au trecut prin boală", subliniază managerul Raul Pătrașcu.

"Cu tot cu rezidenți, avem în total aproximativ 1.000 de medici, dintre care 858 s-au vaccinat și 238 au trecut prin boală. Practic, cei care sunt nevaccinați au trecut recent prin boală și au intenția să se vaccineze atunci când nivelul de anticorpi va scădea. De altfel, noi și monitorizăm nivelul de anticorpi. Cam aceeași proporție, puțin descrescătoare, în funcție de numărul de persoane care au trecut prin boală, se păstrează și la asistente și la infirmiere", a explicat medicul Raul Pătrașcu, pentru HotNews.ro.

Spitalul Universitar de Urgență din București

Spitalul Universitar din București - mai puțin de jumătate dintre angajați s-au vaccinat

La polul opus se află Spitalul Universitar de Urgență București, care are cel mai mic procent de angajați vaccinați dintre spitalele consultate de HotNews.ro - mai puțin de jumătate.

La Spitalul Universitar, 1.647 de salariați sunt vaccinați împotriva COVID-19, cu ambele doze, după cum urmează: 482 de medici, 591 de asistente medicale, 327 de angajați ce reprezintă personal medical auxiliar, 67 alt personal medical, 180 personal nemedical - sunt datele comunicate de reprezentanții spitalului, la solicitarea HotNews.ro. Numărul total al salariaților (inclusiv medici rezidenti) Spitalului Universitar în luna aprilie a fost de 4.079.

Practic, doar aproximativ 40% dintre angajații Spitalului Universitar sunt vaccinați până în acest moment.

Institutul Fundeni

Institutul Clinic Fundeni - câți dintre angajații celui mai mare spital de boli cronice din România s-au vaccinat

Institutul Clinic Fundeni, cel mai mare spital de boli cronice din România, are doar o centralizare a angajaților vaccinați până la finalul lunii februarie, după etapa I a campaniei de vaccinare, în cadrul căreia au fost imunizate cadrele medicale - când procentul era de 60% din personal vaccinat, a declarat pentru HotNews.ro medicul Anca Coliță, managerul spitalului.

Foarte probabil, după acel moment, și alți angajați s-au vaccinat, însă numărul lor nu este cunoscut cu exactitate. Managerul Anca Coliță amintește faptul că Institutul Fundeni are peste 2.000 de angajați.

Institutul Oncologic București

Institutul Oncologic București - puțin peste jumătate

Puțin peste jumătate dintre angajații Institutului Oncologic din București s-au vaccinat.

476 de angajați s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu ambele doze dintr-un total de 938 de salariați la Institutul Oncologic din București, arată datele transmise de conducerea unității sanitare, la solicitarea HotNews.ro.

Spitalul Marie Curie

Spitalul de copii "Marie Curie" din București

Aproape 52% dintre angajații Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie din București, unul dintre cele mai mari spitale pentru copii din țară, s-au vaccinat, au comunicat reprezentanții unității medicale, la solicitarea HotNews.ro.

Procentul de 52% însumează personal medical, personal auxiliar și administrativ.

Reprezentanții spitalului au precizat însă că procentul de 52% reprezintă angajații vaccinați în mod organizat în cadrul campaniei de vaccinare din spital - lunile ianuarie și februarie. Foarte probabil, după acel moment, și alți angajați s-au mai vaccinat, pe cont propriu, însă nu există o nouă centralizare.