Autorităţile din judeţul Braşov au stabilit, marţi, unele zone în care purtarea măştii de protecţie sanitară rămâne obligatorie, chiar în spaţii deschise, informează News.ro. Astfel, în toate localităţile masca va trebui purtată pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, de către persoanele care staţionează în acest perimetru, dar şi în unele zone turistice care se aglomerează frecvent, cum ar fi Piaţa Sfatului din municipiul Braşov sau aleea care duce către Castelul Bran.

Vaccinare la Castelul BranFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat, marţi, o hotărâre privind zonele în care este obligatorie purtarea măştii de protecţie în judeţ, după ridicarea unor restricţii la nivel naţional.

Conform documentului, „se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru”.

Aceeaşi hotărâre reglementează şi care sunt zonele în spaţii exterioare - altele decât cele prevăzute prin acte normative adoptate la nivel central - în care masca sanitară va trebui purtată în continuare.

Astfel, în municipiul Braşov aceste zone includ Strada Republicii, Piaţa Sfatului, Strada Apollonia Hirscher, Strada Mureşenilor, Strada Michael Weiss, Piaţa George Enescu şi Grădina Zoologică, în zona caselor de marcat.

La Râşnov, rămâne obligatorie purtarea măştii în parcarea Valea Cetăţii, DN 1E (Râşnov-Poiana Braşov), în timp ce la Bran zonele în care se va purta masca sunt Piaţa I.G. Stoian/aleea de acces la Castelul Bran şi, doar miercurea, piaţa Târgului Bran.

Obligatorie va fi purtarea măştii sanitare şi în zona parcării din Rezervaţia Valea Zimbrilor din comuna Vama Buzăului.