Toate persoanele cu vârste de peste 40 de ani din Republica Cehă pot începând de luni să se programeze pentru a se vaccina împotriva noului coronavirus, însă platforma cehă de programare pentru vaccinare s-a blocat luni dimineaţă din cauza numărului mare de accesări.

Centru de vaccinare din Praga (Cehia)Foto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images

Problemele tehnice par să fi fost între timp rezolvate, iar site-ul a redevenit funcţional, transmit DPA și Agerpres.

Prim-ministrul ceh Andrej Babis a alimentat acel număr uriaş de accesări prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

"Sunteţi un grup mare de oameni şi sper că veţi lua cu asalt site-ul platformei de programare pentru vaccinare", a scris premierul ceh în acel mesaj online.

Dar, deşi eligibilitatea la vaccinare a fost extinsă, peste 100.000 de rezidenţi vârstnici din Cehia aşteaptă încă o programare la medicii lor de familie pentru a se vaccina.

Centrele de vaccinare în masă există aproape exclusiv doar în marile oraşe din Cehia, în timp ce rezidenţii din comunităţile mici trebuie să se bazeze pe cabinetele medicilor de familie.

Peste 4,1 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate deja în Republica Cehă. Mai mult de 1 milion dintre cei 11 milioane de locuitori ai ţării au primit ambele doze de vaccin.

Cu aproape 30.000 de decese de la începutul pandemiei de COVID-19, Republica Cehă a fost una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa.