Autorităţile sanitare germane consideră că este posibil să fie necesar un al treilea vaccin antiCOVID anul viitor, în acord cu ceea ce au anunţat unii producători de vaccinuri, relatează duminică Agerpres.

VaccinareFoto: Samuel Fernández/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Într-un interviu publicat duminică de grupul Funke, preşedintele Comisiei Permanente de Vaccinare din Germania (StiKo) Thomas Mertens, a avertizat că "vaccinurile actuale împotriva noului coronavirus nu vor fi ultimele".

"În principiu trebuie să ne pregătim pentru ca probabil anul viitor să fie nevoie să ne reîmprospătăm protecţia imunitară", a spus el.

Totuşi, Germania nu a luat încă nicio decizie în acest sens, în aşteptarea concluziilor studiilor imunitare realizate pe populaţia vaccinată.

Însă, responsabilii sănătăţii ai guvernului central şi ai landurilor urmează de obicei recomandările (StiKo). În declaraţii acordate de asemenea grupului medical Funke, expertul sanitar al Partidului Social-Democrat (SPD), Karl Lauterbach, a precizat la rândul său, că se pare că imunitatea la actualele vaccinuri durează în jur de şase luni.

Thomas Mertens a explicat că un al treilea rapel ar putea deveni o necesitate urgentă, cât timp apar noi variante ale coronavirusului împotriva cărora vaccinurile ar putea să nu fie eficiente. El a citat în acest sens vaccinurile de la AstraZeneca şi Johnson &Johnson, care s-au dovedit mai puţin eficiente împotriva variantei sud-africane.

Companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech au indicat recent că ar putea fi nevoie de o a treia doză de vaccin după un an de la administrarea primei doze.